1Vulturul și vulpea

Vulturul și vulpea, împrietinindu-se, au rînduit ca să șadă în apropiere, întărind prieteșugul cu obiceiul. Drept aceea vulturul într-un arbore înalt și-a făcut cuibul, iar vulpea intr-un tufiș din apropiere și-a scos puii. Odată vulpea plecînd după vînat, iar vulturul lipsindu-i bucatele, zbură în tufiș și, răpind puii vulpii, i-a mîncat, făcînd parte din ei și puilor săi din cuib. Întorcîndu-se vulpea și cunoscînd fapta vulturului, nu atît s-a întristat pentru omorîrea puilor săi, cît mai ales pentru că nu-și putea răzbuna pe vultur, căci ea fiind fiară alergătoare pe pămînt, nu se putea alunga după paseri. Deci departe stînd, cum fac toți cei ce nu pot altfel, blăstăma pe vrăjmașul ei. Iar nu după multă vreme, oarecine prinzînd în cîmp o capră și junghiind-o, o puse să se frigă. Din întîmplare zburînd pe acolo și vulturul prietinul vulpii, a înșfăcat o bucată de carne ce avea lipiți pe dînsa cărbuni aprinși și a dus-o în cuib, și suflînd atunci tare vîntul, s-a aprins cuibul ; iar puii vulturului neputând încă să zboare, pîrliți au căzut pe pămînt. Atunci vulpea alergă la ei și înaintea vulturului i-a mîncat pe toți.

Învățătură : Cei ce cu viclenia strică prieteșugul, măcar că cel căruia i s-a făcut strîmbătate nu poate să-si răzbune, însă de pedeapsa lui Dumnezeu nu vor scăpa.