Sus la vârful muntelui

cântă puiul cucului.

Da acolo cine şade?

Irina şi cu Pintea

Irina s’a culcat,

dimineaţa s’a spălat

curtea nouă-a măturat,

cu lacrămi a împroşcat

şi gunoiul l-a dus

unde joacă tinerii

şi sfătuiesc bătrânii;

şi înapoi a venit

şi în curte c-o intrat

şi din greu când a oftat

curtea s’a cutremurat.

— Draga tatei, Irinucă,

dimineaţa te-ai sculat,

pe ochi negri te-ai spălat

curte nouă ai măturat

şi gunoiul l-ai dus

Unde joacă tinerii

Şi sfătuiesc bătrânii,

Şi înapoi când ai venit

din gură când ai oftat

Curtea s’a cutremurat.

— Da eu cum nu voiu ofta

Că greu tun a ploaie vine.

— Draga tatei Irinucă,

Acela nu-i tun de ploaie,

Ci acela-i tun de Turci,

Vine, la tine să te iee;

da eu pe tiu’ nu te-oi da

pân ce capu sus mi-a sta.

Nici cuvântul n-o sfârșit

Câinii de Turci au sosit.

Irinuca s-a-ndosit.

Ei în casă au intrat:

— Bună ziua, moş bătrân!

— Hai la masă să prânzim!

— Noi n-am venit să prânzim

noi am venit să peţim.

— Dar la cine să peţiţi?

Că Irina mi-a murit.

— Nu-i, moşule de crezut.

— Haide dară la mormânt;

mormântul voi arăta

C-am îngropat-o pe ea,

la fântâna mătăsână,

Unde-i iarba cea bătrână,

Ei pe cai a-ncălecat

Şi de fugă au apucat

Şi-napoi că s-au uitat

Şi din gură-au cuvântat.

— Nu ştiu soarele-a lucit

Ori Irina s’a ivit.

Ei-napoi că s-o-nturnat

pe Irina au aflat

şi pe cai a-ncălicat

Şi de fugă a apucat.

Irina din gură-a cuvântat:

Turcilor, păgânilor!

Ia lăsaţi-mă înapoi

că acasă am uitat

cusutura în fereastră

punga cu galbeni pe masă

şi-apoi ea a cuvântat:

— Decât roabă Turcilor

mai bine lac broaştelor

şi mâncare peştilor.