Cărpiniş, pădure deasă,

Marculeţ s’a dus de-acasă

Şi Turcu a d’obicit,

Şi la el d’a drept a vint

Şi rău l-a batjocorit;

Cetatea prădatu-i-a,

Măicuța a călcatu-i-a Cu copita calului Tocma ’n capul pieptului.
Foaie verde lemn sucit Şi păgânul încânit
Cu-atât nu s’a ’ndestulit,
Mai rău l-a batjocorit:
Nevasta robitu-i-a, Departe pornitu-o-a.
Marcu biet o auzit De potopul cel cumplit
Ce casa i-a pustiit; El acas’s’a repezit Şi-a casă cum a sosit, Țipat-a haină marcească
Şi-a luat călugărească,
Nime să nu mi-l cunoască,
Şi pe murg a ’ncălecat Şi ’n grabă c’a plecat
Chiar colo la Țarigrad.
Şi s’a pus Mărcuț în silă
Să ceară mereu de milă,
Precum cer călugării Pe seama mănăstirii;
Astăzi ici, mâne colea,
Vreme bună, vreme rea,
La Țarigrad ajungea Şi la Turc că se ducea,
La fereastră se punea
Şi din gură cuvântă: „Hai de dă, Turcule, dă,
„Hai de dă şi milă- i fă
„De sufletul Marcului

„ Marcului Bogatului;

„Hai de dă, Turcule, dă,

„Hai de dă, şi milă-ţi fă,

„Nu din avere turcească,

„Ci din avere mărcească

„Dă, Turcule, sărindare,

„Să-i facem slujba cea mare,

„Că murgu mi s’a venit,

„Pentru că l-am prohodit!

Turcu ’n uşă că ieşia

Şi din gură-aşa grăia:

„Alei mă părinţele

„D’auzi cuvintele mele;

„Murguleţu tare-mi place,

„Spune-mi mie, câţi bani face?

Marcu bine-mi auzia,

Dar surduţ mi se făcea

Şi iar Turcului zicea:

„Hai de dă, Turcule, dă,

„Hai de dă şi milă-ţi fă

„De sufletul Marcului,

„Marcului bogatului;

„Hai de dă,Turcule, dă

„Hai de dă şi milă-ţi fă,

„Nu din avere turcească,

„Ci din avere mărcească!

Turcu mi s’apropia

Şi Marcului că-i grăia:

„Părinţele, părinţele

„D’auzi cuvintele mele,

„Că nu grăesc vorbe rele;

„Morţi cu morţi şi vii cu vii,

„Noi Murguţu vom tocmi

„Şi până ne-om învoi,

„Amândoi că vom cinsti,

„Vinişor vom gustări,

„Vinişor

        d’ăl roşior;

„Vinişor de nouă ani

„Cum e mai bun pentru traiu

„Nouă ai şi nouă luni

„Cum e bun pentru bătrâni!

Turcu-afară că ieşia

Şi’n pivniţă se ducea,

Iar Mărculeţ rămânea,

Şi prin casă se plimba.

Şi jur împrejur căta,

Căci deodată ce vedea

Vedea mândră soţioară,

Cu jelită feţişoară;

Sânişoru-i suspina,

Ochişorii-i lăcrima.

Marcu biet se’duioşia,

Inima-i se sfâşia,

Dar încât’se stăpânia

Şi durerii nu se da,

Ci din gură-aşă grăia:

„Olelei, tu nevăstică,

„Nevăstică mândrulică,

„Cum creştinii ai urît

„Şi păgân ai îndrăgit?

„Eu creştinii n’am urît

„Şi păgân n’am îndrăgit,

„Că-s nevasta Marcului,

„Marcului Viteazului;

„Eu creştinii n’am urît

„Şi păgân n’am îndrăgit,

„Dară Turcii m’au robit!

Marcu iar se’nduioşa.

Dar de nu se stăpânia. . .

Turcu’n casă că tuna

Şi vin roşiu aducea,

0 ploschiţă

De-o vedriţă;

Plosca pe masă punea,

Pe divan se aşeză

Şi Murguţul tocmia

Turcu bea şi se’mbăta

Marcu bea şi nu prea bea

Căci amar grija-l rodea;

Turcu bea şi se’mbăta

Şi din gură cuvânta:

„Părinţele, părinţele,

„D’auzi cuvintele mele

„Că nu grăiesc vorbe rele;

„Ian aruncă-te la joc,

„Dar la joc colea cu foc,

„S’o aduci tot la soroc,

„Că de când pe lume sunt.

„N’am văst călugăr jucând!

Mărculeţ să ridică

Şi din graiu aşa grăia:

„Alelei, măi Turcule,

„Turcule hainule,

„Eu joc tie ţi-oiu juca,

Dar mi-e că te-i supăra,
Că jocul nostru-i ciudat,
„Şi cu dracu mestecat!. ..
Şi câte-o hain’ a ţâpa ⁴

Pân’so zări sabia.

Turcu rău încremeniă

Şi’n fire dacă-şi venia,

El de Marcu se rugă:

„Alelei, măi Marcule,

„Marcule vicleanule,

„Ian aruncă ochii tăi

„Tot dealungul celei văi

„Şi priveşte-a mea cetate,

„Că-i plină de bogătate

„Ţie toată ţi-o voiu da,

„Zilele de-mi vei lăsă.!“

Mărculeţ nu mai glumia,

Ci Turcului că-i grăia:

„Ţie ţi-oiu face ce-oiu vrea,

„Ce făcut-ai maica mea!“

Şi vorba nu mai lungia

Ci la Turc se repezia

Şi capul îi reteziâ.

Apoi nevasta-şi luă

Şi’napoi cu ea plecă.