Eu mă, duc, mândruţo, mâne

dorul meu la tin rămâne.

Mi-l grijeşte, mândro, bine.

Şi mi-l leagă, mândro, leagă

în corn de năframă neagră.

Şi mi-l dă, mândro, pe apă.

De cumva s’a cufunda

Să nu tragi nădejdea mea.

De s’o da pe după piatră,

în trei ani mă mai aşteaptă

în trei ani şi jumătate

Că ne-am iubit cu dreptate.