Pasăre galbenă ’n cioc

Rău mi-ai cântat de noroc!

De ţi-ar seca clonţul tău

Cum mi-ai cântat tu de rău.

Că toată vieaţa mea

Ai cântat să fie rea.

Şi toate zilele mele

de cât lumea mai mult rele.

Eu pe tin’ te-oi blestema

când o fi puii să-i scoţi,

Să ţii mânce corbii toţi.

Cum nu ţi-a fost ţie greaţă

a-mi cânta mie de faţă

şi-am preface traiul meu

din tot bine în tot rău.

Doară cerul cel de sus

Soarta mea ţie ţi-a spus

ca să fiu nefericit

din leagăn pân la sfârşit

Nu vedeai inima mea

cât de fierbinte iubea.

Şi-acum, ca un sloi de ghiaţă,

rece e şi fără vieaţă.

Mierlă, viersul tău subţire

căci cântă tot despărţire

primăvara până în zori

fie senin, fie nori!

Prăpădi-s-ar cuibul tău

Cum ai vrut tu răul meu

Să-ţi rămâie puii pustii

la fiara din vizunii!

Ah! că nu sunt vânător

Să privesc când vrei să sbori

ş-atunci să-ţi trag drept răsplată

pentru viersu-ţi o săgeată!

— Zău, de-aş avea vr-o putere

Să-ţi arăt a mea durere

doar atunci ai înceta

într-atât a mă mustra.

Dar tu nu eşti rândunea,

nici porumb, nici turturea;

Căci acelea ştiu cruţa

nişte inimi ca ş-a mea.