Fost-a fost un regişor

tinerel mândru fişor

Cum îi bradul codrului

sus pă vârfu muntelui

de soţie şi-o luat

O copilă din şăl sat.

Cu peliţa rumenită

La toţi vecinii drăguţă,

Că-i ca floarea câmpului

Ca lumina soarelui

Iată lui când i-au sosit

Carte mare de cetit

cătră soţiă au grăit;

„Mândra mea sufletul mieu

tu să-mi ţii inelul mieu

pune-l pe degetu tău,

Când inelul o rugini

Să ştii scumpo eu-i muri.“

Ea tare să jăluia

şi prin lacrămi ea grăia:

„Na-ţi mărama dă mătasă

când auru s’o topi

să ştii dulce, eu-i muri. “

Mărama ’n sân mi-o băgă,

iei pă cal şă ’ncălecă,

Şî la oaste îmi plecă

mierse el prân la un loc,

Şî aprinsă-un mare foc

dîn mijlocul codrului,

la fântâna codrului,

mâna-n sân că mi-o băga,

la măramă să uită

inima-i să dăspică

Şî ’napoi că s’ întorcea,

şi cu-un tânăr s’ întâlnia,

Cu-un voinic cu calul mic

„noroc să-ai tânăr voinic

să-i dă nou, de unde vii?

daca-i vrea doamne să ştii

ieste bine rău de ţine

Tatu-tău ţara o predat

şî mândruţa ţi-o aruncat

înt’un lac afund şălat“

regele i-a cuvântat:

„na tu, bradu, calu mieu

şî mi-l du la tată-său,

dă întrabă unde mi-s eu,

tu să spui, că iău m’am dus

iău m’am dus prâ mal' în sus,

şî să spui că m’am vărît

Unde apa au clocoţit“

tată-său când auza

toată ţara mi-o scola

Lacu întreg că mi-l seca

l-au săcat şi l-au stirpit

Şi copii i-au găsit.

Amândoi dămbrăţoşaţi,

Cu cosiţa călbinoară

Şi cu faţa ruminioară.

prâ iei, doamne, că mi-i luă

în mătasă învălia,

si ’n săcriu că mi-i cheia,

în biserică-i zidia
pră ia-n uşă la sfânţît

pră iei în altar la răsărit.

dîn iei doamne, ce ieşa?

Un brad mândru condinant

pră biserică culcat,

dar din ia o iedziră ⁶

tânăra şi frumoasă,

pră biserică s’au ’ntins

şi cu brad s’au cuprins;

tună, doamne şi trăsneşte

în cine, doamne, dăspărţeşte

or pr’un zune cu vr-o fată

când li-i dragostea curată.