Hanca-Manea cânchilor,
Stăpânii moşiilor,
El pe cal încălica,
Moşîili ’ncungiura,
Gâsă ierbili păscuti,
Gâsă apili bâuti.
Nişi nu prindi, nişi audi
Dar şini be apili?…
— Măi Toma cu turmili,
Tu apili mi-ai băut
Şi ierbili mi-ai păscut,
Nişi on ban nu mi-ai plătit!
Toma din gură dzîşea:
— Tu şii şeri eu ţi-oi da,
Di aşiea nu m’alunga,
Că mi-a fost iarna mari
Şi n’am bani de cheltuială;
Dar tu străin şi eu străin,
Aidi ghini să trăim.
Tu-i cosi ierbili,
Eu oi tundi oile.
Şi ni-om împle pungili.
Fraţi de cruşi — Doamni-agiută
Să-i dea Manii ascultări,
Că el îi frati mai mari.
Şi covoru-mi aşterne
Şi lumea se grămăde,
Mari şinsti îmi făşe.
Pi Manea mi-el tot chitia
Di disuptu brîului,
La mijlocul trupului;
Şî odată mi-el şinste,
Cuţîtu’n chept că-i pune,
Încalică şî-mi fuge.
Manea singur rămâne
Şî gios că sâ plecă,
Maţîli că îmi lua.
Şî în coş li aşâza,
Cu chinga să înşinge,
Dupâ Toma sâ luă,
Di departe-l ajunge,
Prin negurâ mi-el zâre
Şi din gură îi dzîşe.
— Alelei Toma Lumoş
Di şi ai fost minşinos,
De mi-ei dat maţîli gios!
Stăi la luptă voiniceşti!
Şî la luptî sâ lua
Într’o gioi dimineaţa,
Într’o zî mari di vară
Di dimineaţa până’n sară;
Când soarili îndisară,
Pe Toma câ mi-el oboară.
Toma îi câni spurcat,
Manea-i creştin botezat,
Şî o groapă i-o sapat
Ş’acolo l-o astupat.
Toma ave flueraş,
Flueraşul lui di soc.
Iară cu glas di foc.
Şi pi mormînt că i-el pune
Şi vântu ghini câ trăge,
Şingur fluerul dzîse:
— Scoală Tomâ din mormânt,
Că oili ţi-au vinit
Şî patrudzăşi di meoari,
Toati la lână gâlghioari.
Şi cum plângi o meoară,
Par’câ-i o sorioară.
Scoalâ Tomă din mormânt,
Că oili ţi-au vinit.
Şi patrudzăşi di şiobani,
Toţi îţi erau veri primari,
Veri primari şi verişori,
Făcuţi din patru surori.
Şî patrudzăşi di berbeşi
Cu coadili pe teleti,
Şî berbeşi ca a lui
Nu să află-a nimărui,
Cu coarnili belşiugati
Cu aur, cu-argint suflate.
Scoală Tomo din mormânt
Şî porneşti oili
Sâ tîrască ierbili,
Sâ moară şerpoaişili,
Sâ răsai şiupercili,
Sa culeagă fetili.
(Col. Z. C. Arbore)