Frunzuliţa macului,

Colo’n culmea dealului

La tulpina brazilor.

Pe drumul tâlharilor,

Văd când ochii mi-i râdic

O nevastă cu-un prunc mic,

Cu prunc mic, nebotezat,

Părăsită de bărbat,

Şi cum plânge, cum suspină

Frunza codrului o ’ngână:

— ,, Ardă-l focul blăstămat

Că s’a dus şi m’a lăsat.

Ardă-l focul ticălos,

Că mi-a fost necredincios.

Bată-l lacrimele mele,

Bată-l cugetile grele,

Bată-l mila dela mine

Când i-a fi ’n lume mai bine“

Apoi pruncului din braţe,

Cu lacrămi fierbinţi pe faţă,

îi cuvântă cu blândeţe

—„ Nani, nani

Dragul mamii,

Căci mama te va griji

Şi de sară-ţi va găti:

Pătuleţ de floricele,

Şi când vântul va bori

Dulce mi te-a adormi,

Si când vântul va suflă

Iarăşi te va deştepta

În temeiul codrilor

În drumul tâlharilor!“ —