Plânge-me, dado, şi jalea-me,

Că va’mi fug, bailu, tu xene.

Tu xene, multu departe

Nu se scie, bană şi moarte.

Va să’mi trec pi tu amare,

Nu se scie a mea turnare.

Vezi, dado, cac e tu ubor,

Ca eu ’mi me acăţă mare dor.

Par’că vinne cărvănarul,

Sufletul şe va mi lie bariu!

Dipune’mi, dado, disăgile.

Că n’veasta mi plânge merăzile

Dado, lie n’veasta de mână,

Că, eu ’mi fugi cătră ’n sărună,

Mîne vă alasu oră bună,

Şi’mi lieu caprestul tu mână.

N’vesta să ’mi vă aveţi îngătau,

pînă se me tornu ca aslau!

Plânge-mă, mamă, şi jeleşte-mă,

Că o să plec, săracu, de mine, în străinătate,

În străinătate mult departe,

Nu se ştie vieaţă şi moarte,

O să trec prin mare,

N se ştie a mea întoarcere,

Vezi, mamă, cine este în curte,

Că pe mine mă prinse mare dor.

Par’că veni cărvănarul,

(par’că) sufletul o să mi-l ie Caron!

Dă-mi jos mamă desagii,

Că nevasta-mi plânge grijile.

Mamă, ia pe nevasta mea de mână,

Că eu plec spre Salonic.

Eu vă las oară bună (ziua bună)

Şi iau căpestrul (frâul) în mână.

Nevasta să mi-o aveţi îngrijire,

până să mă întorc ca un leu.