Piatră, piatră, piatră seacă

Lasă pe voinici să treacă,

Să treacă la ciobănie

Să scape de cătănie

Cătănia cui e dată?

Copilului fără tată!

Mă duc, maică, la catane

Şi te las spălându-mi haine,

Şi le spală ’n lăcrămioare

Şi le uscă ’n gândurele

Să treacă dorul prin ele.

Măiculiţă să mă caţi

Unde-a fi steagul plecat

C-acolo sunt eu culcat.

Plânge-mă, mamă cu milă,

Pân’nu-ţi-oi cosi ’n grădină

Şi ţi-oi mulge oi la stână,

Coasa ’n cui s’a rugini

Călcata s’a risipi

Voinicul n’a mai veni.

Plânge-mă, maică, cu dor,

Că şi eu îţi sunt fecior

Ţi-am păscut boi ’n ogor.

Plânge-mă, maică, cu drag,

Că mă fac Nemţii şirag.

Cine-a stârnit cătănia

Mânea-i-ar carnea pustia

Și copiii sărăcia,

Şi cioarele, ciolanele

Pe toate ogoarele