Frunză verde, şapte brazi

Fost-am noi vr-o şapte fraţi

Ş-au pierit cinci într-o marţi;

Și râmas-am numai doi

De umpleam lumea de noi,

Ș-a pierit unu-ntr-o Joi,

Și rămas-am numai eu

De arde sufletul meu.

Frunză verde siminoc,

De scârbă, de mare foc,

Stau în codru şi gândesc

Ce să fac ca să trăesc?

Să m-apuc de plugărie

Ori s-apuc în haiducie?

Măiculiţă, ce m-oi face,

Plugăria că nu-mi place.

Că de când eram eu mic

Aveam semne de voinic.

În loc să mă leg de sapa

Eu duceam murgul la apă,

Iar când murgul necheza

Doru-n mine se trezia

Dor de codru înverzit

Cum e bun de voinicit.

Luam miei de la ciobani

Fără plată, fără bani;

Când eram de optsprezece

Cercam vinul dacă-i rece,

Pivniţa de-i răcoroasa

Crâşmăriţa de-i frumoasă;

Când eram de douăzeci

Mă legam de Turci, de Greci

Şi de capete-i scurtam

Şi jalea nu-mi uşuram,

Dar acum sunt om stătut

Şi păţit şi priceput

Şi văd bine că-i dat mie

Ca să mor în haiducie.