Frunză verde de năgară

Foametea s’o 'ntins în ţară

Şi ea bate mai cu foc

Săracu fără noroc.

Ardă ’n focu cel nestâns

Cine foamete-o adus;

Viermii trupu să-i mănânce,

Ciuma să-i răpească pruncii,

Că mult chin şi mult alean

Duce sufletul sărman,

Mult amar şi multă jale

O căzut pe capul ţării

Încotro ochii ţi întorci,

Nu dai decât de calici

Și'ncotro te vei întoarce

Vezi numai case sărace.

Foamea mi te prăpădeşte,

Moartea iute te coseşte

Şi te pune la odihnă

Ca pe-o creangă de sulcină,

Mi te toarnă la pământ

Ca pana ce sboară’n vânt

N’ar ajunge cât clipeşte

Şi ar fi afurisit

Cine foamete-o stârnit,

Cine Muscali a chemat

Şi-n ţară i-o revărsat.

De când Muscali-s prin ţară

Foame crudă ne omoară,

Birurile s’o ’mulţit,

Oamenii o calicit,

Nevestele-o văduvit,

Fete multe-o ’mbătrânit

Şi tâlharii s’o mulţit.