Fost-a cică, un Novac,

Un Novac, Baba Novac

Un viteaz de-ai lui Mihai

Ce saria pe şapte cai,

De striga Craiova vai!

El un fecioraş avea

Şi tot astfel îi zicea:

„Fecioraş, Gruiuţul meu,

Ascultă de ce-ţi zic eu,

Să nu cazi la vreun loc rău.

La loc rău şi mult departe,

În neagra străinătate.

Dacă sorții te-or purta,

Ţările de-a vântura

Şi’n Stambul de a intra

Tu de asta nu uită:

Vamă dreaptă să plăteşti,

Armele să-ţi oţeleşti,

Hainele să-ţi primeneşti,

Ca să pari un biet sărac,

Să nu semeni a Novac,

Că nu-i Turcilor pe plac“.

Grue în Ţarigrad intra,

Vamă dreaptă el nu dă,

De haine nu se schimbă,

Ci pe uliţi se plimbă

Tot în haine novăceşti,

Cum e drag ca să-l priveşti

Turcii toţi cât îl zăria

Între dânşii se grăia:

„Ista-i Gruia lui Novac,

Lui Novac, Cara-Iflac!“

Şi pe loc ei s’aduna,

Şi de Grue s’anina,

Şi cu Grue se lupta,

Şi pe Grue mi-l lega

Cu trei funii de mătase,

Din ele să nu mai iasă!

Dar când Grue se ’ntindea,

Două funii se rupea,

Numai una rămânea,

Una lungă, noduroasă,

Cât un braţ, voinic de groasă!

Turcii iute-l cuprindea,

Şi ’ntr’un beciu îl închidea,

Lunca să n’o mai privească,

Soare să nu mai zărească!