În munţii Catrinului

În pădurea Pinului

Odihnia Baba-Novac,

La umbra unui copac,

Şi prin vis el tot vedea,

Pe feciorul său Gruia.

Iată-un corb că se ivia,

Şi pe-o creangă se punea

Chiar deasupra capului,

Capului Novacului;

Corbuleţul uşurel

Avea’n pliscu-i un inel,

Care jos cădea din el.

Chiar în barba lui Novac,

Lui Novac, Baba-Novac.

Adormitul se trezia,

Şi inelul cât vedea,

Scoate haine novăceşti,

De punea călugăreşti,

Scoate cuca de Novac

Şi punea un comănac,

Si ’căleca voiniceşte,

Şi purcedea vultureşte,

Cu desagi, cu buzdugele

Pline tot de mahmudele.

El mergea şi iar mergea,

La Ţarigrad ajungea,

La divan că se ducea,

Şi din gură-aşa zicea:

„Auzit-am, auzit

De-un voinic ce mi-aţi robit,

Iată-mă-s, că am sosit

Să vi-l plătesc îndoit

El dăsagii deşerta,

Turcii toţi năvală da,

Şi pe jos se tăvălia,

Unul pe-altul se’mpingea.

Iar Novac că alergă,

Pe Grue mi-l deslega,

Un paloş în mână-i da

Şi din gură cuvânta:

Bate tu mărginile,

Eu să bat mijloacele,

Că le ştiu soroacele

Ei tăia la Turci, tăia,

Pân’ce bine ostenia,

Apoi iute purcedea.

Amândoi de se ducea,

În codrii Catrinului,

În pădurea Pinului,

Unde corbii locuesc

Și ca frunza se ’nmulţesc

Și bine hălăduesc!

        (ibidem)