Aho, aho, copii argaţi,

Staţi puţin şi nu mânaţi,

Lângă boi v’alăturaţi,

Şi cuvântul mi-ascultaţi:

S’a sculat mai an

Bădica Troian

Şi-a încălicat

Pe-un cal învăţat

Cu nume de graur,

Cu şaua de aur,

Cu frâu de mătasă

Cât viţa de groasă.

Şi’n scări s’a ridicat,

Peste câmpuri s’a uitat,

Ca s’aleagă-un loc curat

De arat şi semănat.

Şi curând s’a apucat

Câmpul neted de arat

În lungiş

Şi’n curmeziş.

S’a apucat într’o joi

C’un plug cu doisprezece boi

Boi bourei

În coadă cudălbei

În frunte ţintăţei,

Mânaţi, copii; hei, hei!

Ziua toată a lucrat

Brazda neagră-a răsturnat

Şi prin brazde-a semănat

Grâu mărunt şi grâu de vară,

Deie Domnul să răsară!

Mânaţi măi: hăi, hăi!

Şi cât lucrul l-a sfârşit,

Iată, mări, s’a stârnit

Un vânt mare pe pământ

Şi ploi multe după vânt,

Pământul de-a răcorit

Şi sămânţa-a ’ncolţit.

Mânaţi copii: hăi, hăi!

La lună, la săptămână,

îşi împlea cu apă mâna,

Şi se duse ca să vadă

De i-a dat Dumnezeu roadă,

Şi de-i grâul răsărit,

Şi de-i spicul aurit.

Era spic ca vrabia

Era’n paiu ca trestia!

Mănaţi măi: hăi, hăi!

Traian iute s-a întors

Şi din grajd pe loc a scos

Un alt cal mai năzdrăvan

Cum îi place lui Troian

Negru ca corbul

Iute ca focul

De nu-l prinde locul.

Cu potcoave de argint,

Sunt spornice la fugit.

Mânaţi, copii: hăi, hăi!

El voios a ’ncălicat

La Teghina-a apucat

Şi oţel a cumpărat

Ca să facă seceri mari,

Pentru secerători tari,

Şi să facă seceri mici

Pentru copilaşi voinici,

Şi-altele mai mărunţele

Cu mănunchi de floricele

Pentru fete tinerele.

Mânaţi, măi: hai, hăi!

Şi-a strâns fine

Şi vecine

Şi toţi finii

Şi vecinii

Şi vreo trei babe bătrâne,

Care ştiu rândul la pâine;

Şi pe câmp i-a dus

Şi pe toţi i-a pus,

La lucrul pământului

În răcoarea vântului.

Mânaţi, copii: hăi, hai!

Ei cu stânga apuca
Şi cu dreapta secera

Şi prin lan înainta,

De păreă ca înota.

Alţi ’n urma lor lega

Snopuri nalte aduna

Şi clăi mândre ridica

Ce la soare se uscă;

Mânaţi, măi: hăi, hăi!

Apoi carele ’ncărca

Şi pe toate le căra

Şi girezi nalte dură,

In capul pământului

In steriţa vântului;

Apoi aria-şi făcea

Şi din grajd mai aducea

Zece iepe

Tot sirepe.

Şi de par că le lega,

Şi pe toate le mâna
împrejurul parului

De-asupra fâţiarului.

Mânaţi, măi: hăi, hăi!

Iepele mereu fugia

Funia se tot strângea

De par iute ajungea!

Şi grâul se triera

Şi flăcăi-l vântura,

Dimerlia scutura,

Harbale încărca

Şi la moară le pleca.

Mânaţi, copii: hăi, hăi

Iară hoaţa cea de moară

Când văzu atâtea cară

încărcate cu povoară,

Puse coada pe spinare

Şi plecă în fuga mare

La cea luncă de scăpare.

Lunca mare,

Frunză n’are;

Lunca mică

Frunza-i pică.

Iar morarul meşter bun,

Zăria moara prin cătun,

Şi-şi luă cojoc miţos

Şi mi-l îmbrăcă pe dos.

Şi-şi lua ciocanu ’n brâu,

Şi mai luă şi un frâu.

Apoi iute alergă

Moara cu frâu o legă

Ş’o apucă de călcâiu

De-o puneă pe căpătâiu

Şi-i dau cu ciocanu’n şele

De-o aşeză pe măsele;

Mânaţi măi : hăi, hăi!

El o luă de lăptoc

Şi-o dă iar în vad, la loc,

Şi turna deasupra ’n coş

Grâu mărunţel de cel roş

Grâul s’aşeza pe vatră

Şi din coş cădea sup piatră,

De sup piati’ă, În covată

Curgea făină curată.

Mânaţi, copii: hăi, hăi!

Traian mult se bucură

Zeciuială morii da,

Pe morar îl dăruia.

Apoi călare suia

Şi voios se înturna

Cu flăcăii ce mâna.

Iar boii se opintia

Şi roţile scârţâia;

Mânaţi, măi: hăi, hăi!

Iată mândra jupâneasă,

Dochiana cea frumoasă

C’auzia tocmai din casă

Chiuitul flăcăilor

Scârţâitul carelor;

Şi’n cămară că mergea

Şi din cuiu îşi alegea

Sită mare şi cam deasa

Tot cu pânză de mătasă.

Sufleca ea mâniei albe,

Şi-arătâ braţele dalbe,

Şi cernea, mări, cernea.

Ninsoare se aşternea:

Pe sus tobele bătea

Negurile joş cădea.

Mânaţi, mâi: hăi, hăi!

Apoi maia plămădia

Şi-o lăsă până dospia;

Apoi colaci învârtii,

Pe lopată mi-i culca

Şi-n cuptor îi arunca;

Apoi iară cu lopata

Rumeni îi scotea şi gata.

Atunci ea ’mpărţia vreo cinci

La flăcăii cei voinici

Şi ’mpărţia trei colăcei

La copiii mititei.

Mânaţi, măi, hăi: hăi!

Cum a dat Dumnezeu an,

Holde mândre lui Troian,

Astfel să dea şi la voi

Ca s’avem parte şi noi

Să vă fie casa, casă

Să vă fie masa, masă!

Tot cu mesele întinse

Şi cu feţele aprinse,

Tot cu casele grijite,

Cu buni oaspeţi locuite.

Şi la anul să trăiţi;

Să vă găsim înfloriţi

Ca merii

Ca perii

În mijlocul verii

Mânaţi, măi; hăi, hăi!

De urat, am mai ura

Dar ni-i că vom însera

Pe la curtea dumneavoastră

Departe de casa noastră;

Dumneavoastră aveţi parte

De curţi nalte, luminate,

Văruite şindrilite

Şi cu fereşti stecluite,
Noi avem bordeie mici

Bune de plugari voinici

Văltucite şi lipite.
Dar câte paie-s la noi

Aţâţi bani fie la voi!

De urat am mai ura

Dar ni-i că vom însera

Şi avem a trece ’n cale

O dumbravă rea din vale.