Primblă-mi se primblă

Pe cel mal de gârlă

Cea maică bătrână

Cu brâul de lână

De lână seină,

De păr de cămilă;

Din drug îndrugând,

Din furca torcând,

Din gură ’ntrebând:

— Dunăre, Dunăre,

Drum făr ’de pulbere!

Şi făr’ de hângaş,

Trup mult drăgălaş!

De-ai fi vorbitoare,

Şi ’ndatoritoare,

Eu că te-aş ruga

Şi te-aş întreba

De-un drai u al meu,

Ce l-am perdut eu,

Tu nu l-ai văzut;

De valuri bătut,

De maluri izbit

De cosaci scobit!

De l-ai fi văzut

L-ai fi cunoscut;

Un flăcău înalt

Nalt şi sprâncenat,

Feţişoara lui

Spuma laptelui

Coala de hârtie

Dela prăvălie,

Chiculiţa lui,

Spicul orzului,

Când e revărsat,

La vreme plouat

Creşte ’n foaie lat.

Mustăcioara lui,

Spicul grâului

Când se pârgueşte

Lumea-l îndrăgeşte;

Sprâncenile lui

Pana corbului,

Pană neboită

Ne sulemenită.

Ochişorii lui

Mura câmpului

Coaptă la răzoare

Ferită de soare,

Coaptă la pământ

Ferită de vânt.

— Dunărea privea

Şi aşa grăia:

— Măicuţă bătrână

Cu brâul de lână,

De lână seină,

De păr de cămilă,

Şi de l-am văzut

Nu l-am cunoscut.

— Dar tu să te duci

încolo s’apuci,

La sora mea ceaţă

Ce-acum se ’nalţă,

Că e mai mare

Mai înecătoare

Şi ’ntunecătoare;

Poate l-a văzut

Şi l-a cunoscut.

— Cea maică bătrână

Cu brâul de lână,

În genuchi cădea

Şi la cer privia,

Şi mi se ruga;

De s’ar îndura

Eu m’aş bucura,

Domnul să mă facă

O neagră cerboaică,

Din aripi să sbor.

— Domnul auzia
Cerboaică-o facea,

Dunărea trecea

Şi se ducea

De întâlnia,

Cea ceaţă

Negureaţă.

Cum a întâlnit-o

În drum a oprit-o,

Din gură a ’ntrebat-o

Tu ceaţă

Negureaţă,

De-ai fi vorbitoare

Şi ’ndatoritoare,

Eu te-aş întreba:
N’ai văzut cumva

Un dragiu de-al meu,

Mândru ’nalt flăcău,

Munţii ocolind

Din gură cântând?

De nu l-ai văzut

De valuri bătut,

De maluri izbit

De coscăi scobit!

Că tu eşti mai mare

Şi ’ntunecătoare

— Cea ceaţă

Negureaţă,

Din gură-i grăia

Şi aşa-i zicea:

— Măicuţă bătrână

Cu brâul de lână

De lâna seină

De păr de cămilă:

Ba eu l-am văzut

Şi l-am cunoscut;

La malul marii,

În marginea ţării,

La umbră de peri,

De peri şi de meri,

De păgâni gonit.

De gloanţe rănit

La pământ trântit!

— Ea mereu mergea

Până ajungea

La vârfuri de peri,

De peri şi de meri.

Colo se punea

Şi în jos privia,

Pe el mi-l zăria

Și mi-l cunoştea,

Şi ea începea

De mi-l cloncăia:

Dar el ce-mi făcea?

Arcul mi-l lua

Şi îl încorda.

Atunci ea grăia:

Nu mă săgeta

Că sunt maica ta!

Nu te cloncănesc

Ci eu te jelesc,

Dar el ce-mi făcea?

Din gură grăia:

— De eşti maica mea

Du-te tu îngrabă,

Leacuri de îmi adă,

La rănile mari

Nişte ierburi tari,

La rănile mici

Nişte ierburi dulci,

Ca să mă vindeci.

Și ea se ducea

Ierburi aducea,

Ierburi dulci lăsa

Ierburi tari lua.

În grabă să-i treacă

Acasă să-l ducă

Dar nu-l vindeca

Ci îl omora:

Şi ea se scârbia

Lângă el muria!