Ei de brâe s’apucară,

Şi la luptă se luară,

Zi de vară pănă ’n seară.

Când în loc mi se ’nvârtia,

Când la vale s’aducea,

Nici unul nu dovedia!

Dar Stoian mereu slăbia,

Brâul lui se descingea.

„Vidro, puiculiţa mea!

Vin de-mi strânge brâul meu,

Apăra-te-ar Dumnezeu,

Că-mi slăbesc puterile

Mi se duc averile!‘‘

Iară Vidra mi-i privia,

Ochişori-i strălucia,

Inimioara-i se bătea,

Şi guriţa-i răspundea:

„Ba, nu, nu, bădiţă, frate,

Că vi-i lupta pe dreptate,

Şi oricare-a birui.

Eu cu dânsul m’oiu iubi.“

Stoian popa s’aprindea,

Şi făcea el ce făcea,

Pe Păun că-l aducea.

Şi-n pământ că mi-l izbia,

Că pământul despica,

Până’n brâu că mi-l băgă.

Băltagu-apoi ridica

Capul lui Păun sbura;

Trupul pe brânci se pleca

Lui Stoian se închina.

Iar Stoian se întorcea,

La Vidra ’ncet se ducea,

Se ducea posomorât,

De gânduri negre muncit

Ca un şarpe otrăvit.

Vidra nici că se clintia,

Ochii ’n ochii lui ţintia,

Ochii căta bărbăteşte

Şi pătrundea femeeşte.

Stoian popa mi-i zicea:

„Vidro, fă, nevastă rea!

Când de moarte mă luptam,

Şi pe tine te rugam,

Să vii iute lângă mine,

Ca să-mi strângi brâul mai bine,

De bărbat nu ţi-a fost milă,

De păcat nu ţi-a fost silă,

Şi cu glas dulce, frăţesc,

Zis-ai cuvânt duşmănesc.

Aşa-i, Stoene, aşa!

Am zis’o şi’ncă-o mai zic

Că mi-e drag cine-i voinic.

De se luptă, făr-a cere,

Ajutor de la muiere.

Ştii tu, Vidro ce-am gândit?

Ştii tu ce m’am socotit?

Astă vară am cosit

Vreo cinci clăi, de le-am clădit.

Patru mi le-am vârfuit,

Iar unei vârf a lipsit.

Şi mi-am pus în gândul meu,

Să-i fac vârf cu capul tău.

— Iată capul de mi-l taie,

Ca să-l pui tu vârf la clae,

Şi te ’nvaţă de la mine,

Ca să mori cum se cuvine!“

Crunt Stoian se repezia.

Şi capul îi reteza.

Apoi singur purcedea,

La socrii lui se ducea.

„Hei, Stoene, popă vechi

Cu potcapul pe urechi,

Unde-i Vidra ccea frumoasă,

Fata noastră cea voioasă?

— Eu pe Vidra mi-am lăsat

Într’un codru depărtat

Hotărînd moşiile

Ş-aşezând momâile. “

Bine vorba nu sfârşia

Pe loc cerul s’aprindea

Şi trei fulgeri repezia,

Pe Stoian popa-l lovea

În cenuşă-l prefăcea!

(Ibidem)