12 mai.

Breasta. Ieri, pe neaşteptate s-a schimbat Guvernul – adică nu s-a schimbat nimic. La ora 12 Tătărescu a dat demisia Cabinetului; Regele a primit demisia şi a însărcinat tot pe Tătărescu cu formarea noului Guvern. Guta s-a dus acasă sa dejuneze şi sa traga un somn şi la ora 7 seara noul Minister depunea jurământul. De unde se vorbea cu insistenta de mazilirea lui Ghelmegeanu, lui Giuraescu şi a generalului Ilcus, au rămas câteşitrei în noua formaţie, ba generalul Ilcus cu un minister în plus, caci i s-a dat şi interimatul Ministerului Aerului şi Marinei. Au ieşit Micescu, Costică Angelescu, Nistor şi generalul Paul Teodorescu. La Justiţie a fost numit Bentoiu (!), la Economia Naţională, Cancicov şi la Culte, Ciobanu, din Basarabia. Celelalte departamente au rămas cu titularii lor. Ca Regele a vrut sa schimbe din slugile sale treaba lui. Înlocuirea de la Economia Naţională şi întrucâtva cea de la Justiţie (unde un gheşeftar mai cu ruşine a luat locul unuia fara nici o ruşine) sunt chiar bine venite – dar n-am priceput pentru ce comedia cu demisia întregului Guvern. Într-un regim autoritar, miniştrii pot fi schimbaţi individual, o chestiune de Cabinet nu se poate pune. Mi-a explicat chestiunea Tătărescu pe care l-am văzut aseară înainte de a părăsi Bucureştii. S-a vorbit prea mult zilele şi săptămânile trecute ba de un Guvern Mihalache, ba de un Guvern Argetoianu, ba de un Guvern national, aşa încât, autoritatea Guvernului Tătărescu, putina cata era, începuse sa o mănânce câinii. Tătărescu s-a dus la Rege şi i-a spus „Sire, daca Majestatea Ta doreşte sa raman, trebuie sa îmi dea o dovada de încredere care să-mi asigure minimul de autoritate indispensabila în vremuri ca cele prin care treceam. Eu pun demisia mea la dispoziţia Majestăţii Voastre. Daca Majestatea Voastră vrea, sa îmi dea o noua însărcinare. Daca nu vrea, eu plec cu inima uşoară.” „Daca nemţii nu ajung la Paris”.

Regele a primit demisia şi i-a dat lui Guta satisfacţia ceruta. Sa nu fie semn rau. Schimbările ministeriale ar fi fost dictate Regelui de următoarele preocupări: la Armata, o unificare de comandament – un singur ministru şi trei subsecretari de Stat (Marina, Aer, Armata de uscat); la Culte, posibilitatea de a se introduce un basarabean în Guvern; la Economie, necesitatea de a se pune un om mai destoinic în fruntea unui departament care va fi organizat pe baze cu totul noi, corespunzătoare stărilor de criza prin care trecem.

Cu tot succesul noului sau Guvern, Tătărescu n-avea aerul incantat. Plangandu-mi-se de tot ce trebuie sa îndure, mi-a spus: „Sa aprinzi dimineaţa şi seara o lumânare la biserica, ca ai scăpat „de acolo.”. „N-am nevoie sa aprind, fiindcă eu am preferat sa plec, decât sa înghit!”

De pe frontul belgo-olandez nici Tătărescu, nici Gafencu nu ştiau mai multe decât ce ştiam noi toţi din telegramele gazetelor. Se pare ca de data asta nemţii nu intra în Belgia ca în unt, cum au intrat în 1914. Numai după câteva zile vom fi ceva mai lămuriţi. Ce e sigur, e ca efectul produs în America de mişelescul atac împotriva Olandei, Belgiei şi Luxemburgului e enorm. Jumătate din drumul pentru intrarea Statelor Unite în război a fost făcut într-o zi.

Daca nemţii nu ajung la Paris, ultima lor sfidare a opiniei publice universale va ramane de neînţeles.

Istorie politica – 'Italia ia poziţie!'

15 Aprilie 2006 | de.

Constantin Argetoianu.

Război pana la victorie