15 APRILIE.

Petrecut ziua de ieri la Breasta. Vreme urata: cerul înnorat şi frig. Pe jos noroi de nu puteai circula. O zi posomorâtă de noiembrie. Nimic n-a înverzit inca. Singure, tămâioarele în plina floare pun o nota de nădejde în priveliştea disperata a parcului. In casa, sobele dârdaiau, dar culoarele ramase gheţărie mi-au dat pe loc un guturai straşnic. Încolo, la noi, campul e bun şi însămânţat – în contrast cu ce am văzut la Piteşti pana la Bucureşti: o jale.

Panica Ungariei.

Pe când eu ma inguturaiam la Breasta, la Bucureşti soseau veştile marilor succese britanice din marile Nordului. La Narvik, scufundarea celor şapte crucisoare germane de cuirasatul „Warspite”, ajutat de câteva unităţi mai mici, e mai mult decât un succes, e o adevărată victorie navala. Pentru prima oara în acest război, Germania e nevoita sa se retragă de pe teritoriul cucerit. Norvegia a cerut ajutorul unui corp extraordinar englez şi se pare, după cate mi-a telefonat Tătărescu, ca chiar azi va începe o debarcare aliata în stil mare, la Narvik. Forţele norvegiene se concentrează şi ele şi vor fi aprovizionate cu muniţii din Anglia. Pe de alta parte, trupele din Norvegia au fost complet tăiate de bazele lor în urma barajului supravegheat de submarine pe care englezii l-au aşezat în Marea Baltica. Aşezarea acestor mine constituie un alt mare succes al flotei baltice şi dovedeşte ca marina germana nu mai e în stare sa se opună la nici o operaţie a inamicului. Nu numai ca Germania e acum tăiată de Norvegia, dar întreg traficul ei în Baltica e paralizat. Nu numai prin Narvik, dar nici prin Lule (Suedia) nu se vor mai putea face transporturi de minereuri spre coastele nemţeşti. In asemenea momente critice pentru tara lui, generalul von Falkenhorst, comandantul trupelor de ocupaţie germane din Norvegia, găseşte nimerit sa ameninţe cu desfiinţarea poporului norvegian daca nu se va supuse ordinelor sale. Pe campul de operaţii din nord, situaţia începe sa se lămurească în favoarea aliaţilor. Două-trei zile şi vom fi lămuriţi de tot. In Belgia, în Olanda, în Ungaria, mare fierbere. Regimul german fiind un regim de prestigiu, în fiecare din aceste tari domneşte teama ca, fata de insuccesele din Scandinavia, Reichul sa nu caute succese în alte direcţii. Teama Belgiei şi Olandei este letigima şi naturala – panica Ungariei (caci la Budapesta, după cate ni se telefonează, e o adevărată stare de panica) e insa mai greu de înţeles. Guvernul maghiar socoteşte probabil ca ocuparea Slovaciei şi a Ungariei s-ar putea face mai lesne ca a Belgiei sau Olandei, pe care aliaţii le-ar putea imediat ajuta, pe când flota engleza n-ar putea veni pana la Budapesta. Apoi, ocuparea tarilor dunărene ar apropia Germania de Romania, pentru orice eventualitate. La Bucureşti am găsit oarecare îngrijorare fata de atitudinea Italiei, care a început sa se răţoiască si, chiar după unele informaţii, să-şi mărească contingentele sub arme şi sa trimită trupe în Albania. Ieri, Radio Roma a emis chiar unele declaraţii sfidătoare. Intre altele, speakerul ne-a adus la cunoştinţă ca evenimentele petrecute în Danemarca şi Norvegia trebuie sa dea de gândit tuturor şi ca italienii s-ar putea deştepta şi ei într-o dimineaţă în sunetele fornistilor – „dar”, adăugă blândă voce, „nu vor fi sunetele goarnelor străine, ci ale trompetelor italiene care vor chema la arme!”. Eu nu cred insa nici o intenţie belicoasa a italienilor, dar aşa sunt ei lăudăroşi şi hotărâţi sa strige „present” la fiecare cotitura a evenimentelor. De altminteri, Radio Paris a răspuns la aceasta ieşire italiana, afirmând ca flota germana nu mai constituie azi o ameninţare pentru aliaţi şi ca escadrele engleze şi franceze sunt libere şi gata sa pornească în alte mari pentru apărarea drepturilor celor doua tari, daca ar fi ameninţate „de către” prieteni prea tulburenti!.

„In jurul lui Auschnit”.

Ieri, organele de conducere FRN, ale ţinutului Olt şi ale judeţelor oltene s-au întrunit la Craiova într-o conferinţă – mai întâi intre ele, apoi împreună cu reprezentanţii autorităţii publice. Slujba la catedrala, discursuri, banchet, n-a lipsit nimic. A fost oarecum instalarea lui Gigurtu ca preşedinte la Ţinut al FRN-ului. Ca la toţi prostii, s-a urcat şi ăstuia neaşteptată ridicare la cap. A venit însoţit de Stan Ghitescu, de Murgasanu, de o suma de rable moştenite de la aventura goghista. A venit cu tren special, a pus să-i întindă covor roşu la gara şi sa se pavoazeze oraşul cu steaguri şi ghirlande. şi totuşi, daca la Bucureşti Gigurtu e Mica – la Craiova a rămas Nimica!. Încetul cu încetul toate se afla. E o chestiune de răbdare. Voi ajunge sa descurc cu vremea şi misterioasele iţe care leagă atât de strâns pe cei trei protagonişti ai PUM-ului. Sâmbătă, întâmplător, Bursan m-a făcut sa ghicesc un mic căpătâi de fir. Vorbindu-mi de Auschnit în treacăt, omul de încredere – adică de afaceri – al lui Miţita Constantinescu mi-a spus: „De, daca n-a avut încredere dl Max (cu privire la o tranzacţiune la care se ajunsese – Auschnit sa dea acţiunile şi PUM-ul să-i garanteze încetarea oricărei urmăriri) şi a cerut ca garanţie o scrisoare de sus care sa fie depusa în mâinile lui Gavrilă Marinescu.”. Multi naivi au crezut ca Gavrilă fusese sacrificat din cauza pungăşiilor sale, nu fiindcă prea fusese compromis în asasinatele gardiste; în realitate, a fost dat afara fiindcă Auschnit avusese încredere întrânsul şi-l desemnase drept chezaş al executării făgăduielilor PUM-ului. Acolo, în jurul lui Auschnit, sunt de căutat – şi de găsit – cadavrele care leagă strâns pe Popescu Regele de Malaxa şi pe Malaxa de Urdareanu.