15 MAI.

Ieri a fost ziua Italiei şi zi de mare spaima la Bucureşti. După telegramele sosite de la Roma, lucrurile se înteţesc în aşa mod, încât nu mai părea alta soluţie posibila decât războiul. Pe la amiaza, se răspândise chiar ştirea ca flota italiana ocupase Grecia sau cel putin câteva porturi din Grecia. O adevărată panica a cuprins piaţă, caci fiecare roman îşi zicea ca după italieni se vor mişca ruşii şi poate ca şi nemţii se vor îndrepta înspre noi. Ştirile războiului din Italia şi posibilitatea unei debarcări din partea lor în Grecia câştigau cu atât mai multa valoare, cu cat se spunea ca aliaţii hotărâseră sa debarce şi ei la Salonic, sa împingă pe turci sa atace Dodecanezul şi sa treacă ei înşişi cu forţele lor din Egipt în Libia şi din Tunisia în Tripoli. Pe de alta parte, manifestaţiile puse la cale de Guvern în toată Italia împotriva controlului naval ajunseseră la un grad de violenta ce cu greu mai putea fi domolit. Mai veneau peste toate acestea ştirile de înfrângere a aliaţilor în Belgia, cele despre mobilizarea Elveţiei, cele despre mobilizarea Ungariei. „Italienii belicoşi”

Molotov, Mussolini şi Ciano.

La Roma, violentele ajunseseră pana la atacuri neaşteptate: lordul Hardwicke fusese pălmuit într-un local public fiindcă aruncase de pe masa un manifest care înjura pe englezi. Pe mine, subita atitudine belicoasa a Italiei m-a mirat foarte. Sunt abia opt zile de când am părăsit Veneţia şi lăsasem o tara disperata de sărăcie, hotărâtă pe pace, incapabila sa intre în război. Pentru Italia, războiul ar însemna imediata taiere a comunicaţiilor cu Etiopia prin încheierea Suezului, imediata sistare a importului materiilor prime, imediata bombardare a oraşelor de pe coasta şi din apropierea coastei. Soneriu, sosit duminica seara, a venit să-mi comunice cele vorbite de Puricelli cu Mussolini joia trecuta. Era, ce e drept, înainte de intrarea nemţilor în Belgia şi Olanda, dar era în ajunul acestor operaţiuni şi nu se putea ca Mussolini sa nu ştie de ele. Ducele a declarat categoric lui Puricelli ca Italia nu intra în război, ca dansul e convins de victoria germanilor, ca totuşi războiul ar putea sa mai dureze şi nu trebuie. Daca cumva războiul n-ar fi terminat la toamna, atunci va vedea daca nu va fi cazul sa intervină şi Italia. Soneriu adăugă ca sâmbătă la amiaza, când a părăsit Milano, totul era liniştit. şi totuşi mărturisesc ca, desi nu mai pricepeam nimic, am avut şi eu impresia ca Italia a pornit războiul. După-amiază m-am mai liniştit. Mi-a telefonat Collas (ambasadorul Greciei) ca primise o comunicare oficiala din partea ministrului Italiei prin care acesta afirma ca Italia nu are nici o intenţie de a ataca Grecia sau de a debarca trupe în Grecia – dar ca, îndată ce alta sau alte puteri ar pune piciorul pe teritoriul Elin (aluzie la debarcarea de la Salonic), Italia va pătrunde şi ea cu flota ei în porturile greceşti, pentru a apăra neutralitatea Greciei! Către seara şi în timpul nopţii au venit ştiri mai liniştitoare. Am rugat pe Soneriu sa telefoneze lui Puricelli. Soneriu a vorbit întâi la Milano, cu Gobbi, care, desi din banda germanofila a lui Farinacci, i-a spus ca în nordul Italiei e linişte şi ca nici un ordin de concentrare sau de mobilizare nu s-a dat. Pe Puricelli l-a prins chiar la Roma şi de la dansul a aflat ca război nu se face, dar ca Guvernul încurajează pe fata manifestaţiile contra Angliei şi Franţei pe motivul controlului naval.

SUA şi Mediterana.

Azi-dimineaţă cred ca încep sa vad clar în jocul Italiei (cred.). Ducele a urmărit prin manifestaţiile sale războinice doua scopuri: sa îngrijoreze Franţa şi sa o împiedice sa transporte trupe din sectorul granitei italiene spre Nord – sa intimideze Anglia şi sa o aducă sa facă concesiuni pe terenul controlului naval. Germania n-are interes sa atragă Italia în război; Germania are interes să-şi procure materii prime printr-o Italie neutra, nu sa se vadă ea silita sa mai dea din stocurile sale macaronarilor. Germania are interes sa facă din Italia o sperietoare, nu sa o aibă pe braţe, într-un război în care nu are nevoie nici de braţele, nici de armele ei. Statele Unite au promis Italiei concursul lor pentru aprovizionarea cu materii prime – or, comisia lor continua sa lucreze la Roma, netulburata. E şi asta un semn ca n-ar fi pericol de război din partea Italiei, caci Statele Unite au pus o condiţie esenţială pentru ajutorul lor: liniştea desăvârşită în bazinul Mediteranei. Dar mai ştii? Omenirea a intrat în zodia nebuniei şi toate sunt posibile.

Englezii suprima Week-end-ul.

De pe frontul belgo-olandez ştirile sunt favorabile nemţilor. Olandezii au încetat orice acţiune de apărare. Olanda se poate considera ca şi cucerita. Guvernul olandez s-a refugiat şi el în Anglia şi de acolo a ordonat încetarea rezistentei, devenita inutila. In Belgia, forţele belgo-aliate s-au retras pe linia a doua de rezistenta, în dosul Liege-ului. In Franţa, forţele germane au ajuns la linia Maginot. Englezii au intrat în mari emoţii: pentru prima oara, de când exista alergările de cai în Anglia, au fost suprimate toate cursele. A fost suprimata, de asemenea, „săptămâna engleza” (Week-end). Toată lumea e la lucru de luni dimineaţa şi munceşte pana sâmbătă seara. Nemţii au ajuns în fata, pe coasta Olandei.

Crutescu, dovedit chiar de nemţi ca bosofob, a fost rechemat de la Berlin şi trimis ambasador la Ankara, post refuzat şi de Victor Antonescu, şi de Micescu. La Berlin, a fost numit Nindi Romalo, germanofil notoriu şi deştept. Vorbeşte bine nemţeşte. Numire buna. Radu Crutescu trebuie sa fie incantat şi el, caci ii plac posturile orientale. Numirea lui Romalo a fost făcută peste capul lui Gafencu, care s-a plans lui Lupu Costaki, văru-său, de situaţia lui, pe care o simte precara.

Rusia ne propune.

La cele doua concerte date de „Filarmonica” din Berlin, sâmbătă seara şi duminica dimineaţa, aproape nu s-au vândut bilete. Cu toată umplutura, au rămas multe loji şi locuri goale. Nici o personalitate oficiala, nici o vedeta mondena, din corpul diplomatic numai ungurul Bardossi. Nici măcar ministrul Italiei. Fabricius şi conducătorii nemţi au fost foarte amărâţi de aceasta manifestaţie vădită de ostilitate fata de „spiritul” nemţesc.

Vaida e foarte supărat de debarcarea lui Costică Angelescu, omul lui. Tătărescu l-a poftit duminica la masa şi a căutat să-l împace, dar n-a izbutit.

Mari prefaceri se vor înfăptui la Ministerul Economiei Naţionale şi la Armata zilele acestea. E vorba de o coordonare a producţiei şi de alta a apărării naţionale. Cancicov lucrează la cea dintâi, generalul Paul Teodorescu la cea de a doua. Vom avea un comisariat general al Industriei cu Malaxa în frunte (!), altul al Agriculturii condus de Vas, altul al Aprovizionării condus de generalul Scarisoreanu (alt Vas!) şi aşa mai departe. La Armata – secret – se vorbeşte de plecarea lui Slavescu, care ar fi pus într-o situaţie de dependenta ce nu-i convine. Toate numirile din urma au fost făcute direct de Rege. Tătărescu nici n-a fost consultat.

Se zice ca Rusia ne propune o perfecta neutralitate daca primim sa dam ajutor Iugoslaviei în cazul unui atac din partea Italiei. Adică sa ne sleim forţele împotriva Italiei si, când ne vor ataca apoi ruşii, sa n-avem nici măcar ajutorul aviaţiei Ducelui. Frumoasa politica ar mai fi!

Istorie politica – Soarta lumii se decide pe linia Maginot

29 Aprilie 2006 | de.

Constantin Argetoianu.

Sa trăiţi, Majestate!