24 APRILIE.

Milano. Sosit la Milano alaltăieri seara, luni, 22, la ora 7:30 seara, cu un sfert de ceas întârziere. Am plecat din Bucureşti cu Simplonul, la ora 10 dimineaţa, duminica. Trenul nostru a fost al doilea care a trecut pe la Simian-Severin fara transbordare. Dunărea era enorma şi nu reintrase inca în matca ei, dar nu mai ameninţa terasamentul liniei ferate. Prin Banat, am trecut acum un an cam la aceeaşi epoca; totul era înflorit, lanurile se întindeau verzi şi pe dealuri zăpada florilor de pruni, de meri şi de peri incanta privirile. Anul acesta, aspectul campului şi al arborilor e inca iernatic – totul e întârziat cu o luna. De la Bucureşti pana la Severin, grânele nu sunt cine ştie ce, dar totuşi promit o recolta şi cu un timp prielnic chiar foarte buna – de la Orşova înainte insa este o jale. Pe atât de mănoasa câmpie, de la Caransebeş la Timişoara grânele sunt aproape distruse, mai mult de trei sferturi sunt degerate.

Afurisita iarna.

Cam aceeaşi stare am constatat-o a doua zi de dimineaţă în Croaţia şi mai târziu în toată provincia Veneţiei, în acel Veneto cultivat ca o gospodina. Parcelele de grau se înfăţişează ca nişte covoare mâncate de molii – se vede mai mult pământ decât verdeaţă. De când sunt n-am văzut aşa ceva în Italia. Afurisita iarna a prăpădit tot. De la Verona spre Milano, campul sta mai bine, dar inca sub mediocre. Va fi un an deficitar de grau, pretutindeni. Am avut un deosebit noroc ajungând la Milano numai cu 15 minute întârziere. Soneriu şi Giurescu au sosit acum opt zile, cel dintâi cu 12, cel de-al doilea cu 18 ore întârziere, iar aseară Christu, ministrul Comerţului nostru Exterior, a sosit la ora 12 noaptea, în loc de 7 seara. Dejunat ieri la d'Agostino (directorul Băncii Comerciale) cu mai multi italieni. Lumea e mica! In programul meu era înscrisă – daca timpul îmi va permite – o vizita la Vila di Maser (lângă Asolo, nu departe de Treviso), construita de Palladio şi una din cele mai frumoase opere ale marelui arhitect. Zugrăvită de Paolo Veronese (frescele sunt în excelenta stare), vila aparţine fiicei lui Volpi, despărţită de Principele Ruspoli. Or, la masa lui d'Agostino am dat de cealaltă fiica a lui Volpi, Cotesa Cicogna, pe care nu o cunoşteam (pe Marina Ruspoli am cunoscut-o în tara, când a venit cu tată-său în 1933 şi a asistat la serbările semicentenarului Peleşului). Cotesa Cicogna e nostima; mi-a plăcut mai mult ca sora sa.

Cina cea de taina.

Raoul Bossy – trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Roma (25 septembrie 1939 – 15 octombrie 1940)

Ieri după-amiază făcut o vizita senatorului Conti, preşedintele Băncii Comerciale. Sta peste drum de Biserica Santa Maria delle Grazie, biserica în dependinţele căreia se afla Cina cea de taina, zugrăvită de Leonardo da Vinci. Conti şi-a făcut avere în întreprinderi de electricitate; sotia sa, o persoana foarte cultivata, e născută Contesa Casaţi. Conti a avut în viaţa o mare pasiune: Biserica Santa Maria delle Grazie, pe care a restaurat-o pe spesele lui, cu mult gust. A consolidat cupola, a salvat ce s-a mai putut salva din afrescul lui Vinci şi a descoperit în diferitele sali ale Chiostrului mai multe zugrăveli din cele mai interesante. Nepotul sau, arhitectul Portaluppi, care a condus restaurarea bisericii (asupra căreia a scris şi un frumos volum cu fotografii, pe care unchiul il distribuie vizitatorilor mai importanţi), a restaurat şi complectat în stilul Renaşterii minunata casa a lui Conti. Aceasta casa se ridica, zice-se, în via lui Leonardo da Vinci. Prin stil e în tot cazul legata cu construcţiile din jurul Bisericii Vinciane. O splendida gradina continua „il cortile” cu arcade ce dau pe strada. Din locuinţa senatorului, vizitatorul are, pe de-o parte, priveliştea cupolei Santei Maria delle Grazie, pe de alta, gradina tăiată şi amenajata „a la franIaise”. Casa e plina cu opere de arta, picturi, sculpturi, porţelanuri şi mobile contemporane cu Messes Lionardo. Am petrecut un ceas plin cu mulţumire în acest adevărat muzeu, în care pedanteria şi îmbulzeala obiectelor sunt eliminate. Fost şi la bătrânul Poss. Casa banala de om bogat, dar o numeroasa colecţie de opere ale lui Canaletto, dintre care unele dintre cele mai bune. Goucourt spunea, mi se pare, ca bogăţia unei colecţii se poate măsura după operele lui Canaletto pe care le poseda. In acest caz, colecţia lui Poss poate fi considerata ca foarte bogata. Totuşi, în afara de Canaletto, n-am dat peste lucru mare. Conti n-are decât un singur Canaleto, dar. s-a cam grăbit de multe ori şi Goucourt în aprecierile sale artistice.

La Scala din Milano.

Locomotiva lui Malaxa, la târgul de mostre, exercita curiozitate generala şi are mare succes. E o namila de maşină copiata de pe tipuri americane, destinata trenurilor de marfa şi care poate trage 200 de vagoane încărcate! Nu vad economia, caci trebuie sa coste cat patru maşini obişnuite (care trag 50 de vagoane) şi combustibil trebuie şi el de patru ori mai mult. Ca sa fie adusa la Milano, namila a provocat greutăţi mari: iugoslavii au refuzat sa o tranziteze, caci le-a fost frica ca nu rezista liniilor lor, şi a trebuit sa fie adusa prin Ungaria şi Austria. In unele tuneluri a trebuit sa se scoată sârmele electrice, ca sa treacă monstrul! Ma întreb de când avem noi terasamente aşa solide, caci mi se spune ca s-au comandat 60 de locomotive de acest fel. Daca maşina lui Malaxa nu e mai economica decât cele vechi, în schimb ne va prăbuşi podeţele şi ne va strica liniile ferate. Dar ce vrea Malaxa în tara românească e sfânt. Fost aseară la Scala. Se da „Manon” cu Gigli şi Mafalda Farero. Voci frumoase, dar reprezentaţie mediocra. Din Norvegia şi de pe frontul de vest nici o ştire interesanta ieri şi alaltăieri. Aliaţii continua sa debarce în Norvegia, nu spun în ce locuri şi pana acum n-au luat contact cu nemţii, care se fortifica în partea de sud a tarii. Ziarele franceze povestesc ca arestarea lui Stoiadinovici şi a fratelui sau – caci a fost arestat şi fratele – ar fi în legătură cu anumite complicaţii pe care fostul prim-ministru jugoslav le-ar fi întreţinut cu Berlinul. Stoiadinovici ar fi întreţinut o corespondenta cu Hitler (?), corespondenta găsită şi confiscata cu prilejul percheziţiei făcute la dansul, din care rezultau planuri pentru întinderea „protecţiunii germane” în nordul Balcanilor. Pentru nemţi, Stoiadinovici ar fi fost un fel de Quissling în rezerva, pentru momentul în care Germania, nemaiavând cu ce plati importurile sale din Iugoslavia, s-ar fi năpădit asupra ei. Fraţii Stoiadinovici ar fi fost arestaţi în momentul în care se pregăteau sa fuga în Germania, cu un avion pus de nemţi la dispoziţia lor. Ei au fost internaţi în localitatea Rubnik, la sud de Belgrad, fiindcă jur-împrejur nu exista posibilitate de aterizare pentru avioane.