25 APRILIE.

Azi e la târgul de mostre „Ziua diplomaţilor”. Toţi şefii de Misiuni ale căror tari sunt reprezentate la „Fiera” au sosit de ieri de la Roma. A venit şi Bosie al nostru. A venit putin şi pentru Christu, ministrul Comerţului nostru Exterior, poftit la Milano nu se prea pricepe pentru ce. Bosie e nedumerit asupra politicii italiene. L-am liniştit, sfătuindu-l sa nu piardă din vedere aceste doua adevărate axe ale politicii lui Mussolini: 1. hotărârea de a nu fi atras în război şi 2. hotărârea de a nu renunţa la revendicările formulate. Consecinţă: amânarea oricărei acţiuni pana la lămurirea situaţiei de forte ale beligeranţilor.

Neamurile lui Titulescu.

Bosie îmi povesteşte ca însărcinatul cu afaceri sovietic a venit să-l întrebe cu insistenta pentru ce Romania nu intra în vorba cu Moscova, care nutreşte acum pentru noi cele mai bune sentimente. „Fiindcă e intre noi chestiunea Basarabiei pe care a pus-o în cuvântarea sa tovarăşul Molotov.”, a răspuns foarte bine Bosie. Muscalul a insistat, explicând ca chestiunea Basarabiei se poate aranja, ca e mai mult o chestiune de amor propriu pentru Rusia, care n-a fost consultata când i s-a luat aceasta provincie. şi omul a adăugat ca Sovietele s-ar lipsi de Basarabia daca Romania i-ar acorda câteva baze militare, cum i-au acordat Statele Baltice. La riposta lui Bosie ca Romania nu poate discuta nici o revendicare de ordin teritorial, diplomatul sovietic a răspuns ca şi fara asemenea puncte de sprijin Rusia ar fi gata sa se înţeleagă cu Romania. Fata de insistenta colegului sau, ministrul nostru l-a întrebat daca a fost însărcinat sau autorizat să-i vorbească. Rusul a spus ca nu, dar ca poate telegrafia la Moscova pentru a cere o autorizare în toată regula. Bosie a observat ca ar fi mai bine sa se numească un titular la Legaţia din Bucureşti şi ca acesta ar putea sta de vorba cu ministrul nostru de Externe. Intervenţia rusului e ciudata, dar interesanta. Bosie a transmis conversaţia la Bucureşti. Dl Christu, însoţit de văru-său, Logadi (secretar general al ministerului sau), de văru-său, Nenişor, şi de alti veri, a venit de la Bucureşti cu vagonul sau. Asta e scârbos la neamurile lui Titulescu: cum le dai un deget, cum apuca mana întreaga şi se urca în copac, adică în vagon special. Nu putea dl Christu sa călătorească cu toată lumea sau sa stea acasă? Când nu mai ştim de unde sa scoatem banii, asemenea cheltuieli inutile sunt criminale.

Istorie politica / Un craiovean la Vincenza

18 Martie 2006 | de.

Constantin Argetoianu „Noi suntem lângă Franţa”