27 februarie.

Icre moi, curcan rece, şampanie…

Un vânt de nebunie a suflat în noaptea de duminica spre luni asupra liniştitului Jockey-Club. Partida de poker despre care am pomenit mai sus a ţinut pana la 8:00 dimineaţa, mai cu icre moi, mai cu curcan rece şi tot timpul cu şampanie. Niculita a plecat cu 570.000 lei câştig, Urdareanu s-a refăcut şi a mai câştigat 200.000 lei. Marii pierzători au fost Bâzu Cantacuzino, cu vreo 500.000 lei, şi nenorocitul de Solacolu (ginerele lui Marie Ghika-Negulescu), care a pierdut 600.000 lei…

În tot oraşul se vorbea ieri despre înlocuirea lui Radian, la Propaganda, prin Stoica, ambasadorul nostru la Ankara. Pana azi ştirea nu s-a adeverit, dar cred ca Radian are plumb în aripi…

28 februarie.

Nemţii veniţi sa negocieze un nou avans în lei pentru finanţarea cumpărăturilor germane au întâmpinat ieri un refuz din partea lui Miţita Talleyrand. Ei au propus sa ne împrumute un stoc de devize olandeze şi de aur pe baza căruia Banca Naţională ar fi putut sa emită circa un miliard şi jumătate de lei (pe care sa il puna la dispoziţia comisiilor de cumpărături ale Reich-ului). Miţita a răspuns cu drept cuvânt ca un împrumut de devize, numai în vederea sporirii circulaţiei, deja prea mare, nu-l interesa. Daca ar fi fost vorba de o cesiune, s-ar mai fi putut sta de vorba…

Se vede ca nemţii – Abs de la Deutsche Bank şi Pilder de la Dresdner – se aşteptau la un refuz, caci nu s-au supărat şi pleacă maine ca sa se înapoieze în curând cu noi instrucţiuni.

Abs şi Pilder au venit sa ma vadă şi mi-au spus lucruri foarte interesante despre război. Ei pretind ca, după declararea războiului, pana la începutul lui septembrie, s-a încheiat intre Anglia şi Franţa, pe de o parte, şi Germania, de alta, o înţelegere în virtutea căreia: 1) sa nu se bombardeze oraşele cu avioanele; 2) sa se lase supuşii fiecărui stat beligerant aflători pe teritoriul inamic sa se înapoieze în patria lor; 3) sa nu se confişte sau lichideze în niciuna din cele 3 tari bunurile inamice. De fapt, nici o bomba germana n-a căzut pana acum pe teritoriu englez sau francez, după cum nici o bomba franceza sau engleza n-a fost lăsată pe teritoriul german.

Abs mi-a mai spus ca toate vasele germane, de război sau de comerţ, au ordin sa nu se predea inamicului si, daca nu pot, sa se afunde. „Graf von Spee” n-a mai dat lupta şi s-a scufundat de-a dreptul, fiindcă nu mai avea muniţii şi nu mai putea trage nici o lovitura de tun. „Graf von Spee” costase 180 milioane de marci, adică mai bine de 7 miliarde de lei (noi vrem sa echipam întreaga noastră armata cu 30 de miliarde, când o singura unitate a Marinei germane costa mai bine de 7!). E îngrozitor câţi bani si, prin urmare, cata munca se pierd într-un război!

Ambasadorul-profet.

Cambrun publica în „Revue des Deus Mondes” interesante amintiri de pe vremea războiului, din zilele pe care le-a petrecut în 1916-1917 la Petrograd. Cu acest prilej, citează o judecata profetica a lui Nisard, foarte inteligentul şi spiritualul ambasador francez pe lângă Sfântul Scaun, la începutul veacului. Nisard spunea, cu 15 ani înainte de războiul din 1914 şi cu 40 de ani înainte de cel din 1939: „Pacea Europei se bazează pe un mormânt rau crăpat: Polonia”… Bătrânul colaborator al revistei „La Vie Parisienne” vedea departe…

Negocierile Angliei cu Japonia, privitoare la incidentul pricinuit prin abordarea vaporului „Asama Maru” şi ridicarea tinerilor nemţi în drum spre Germania s-au încheiat printr-un acord: Anglia va remite Japoniei pe toţi rezerviştii germani capturaţi pe zisul vas.

Circula cu intensitate noi zvonuri de mediaţie germana în conflictul ruso-finlandez. La Berlin, totuşi, ele se dezmint, desi mai putin energic ca pana acum.

Sumner Welles va începe turneul sau cu Berlinul, unde va sosi la 1 martie, după ce se va opri azi şi maine în Elveţia. Din Roma a plecat aseară. La Paris domneşte mare scepticism în jurul misiunii sale. La Berlin, comentarii multe, dar pronosticuri puţine.

Roosevelt, contestat.

Senatul statului New York, întrunit la Albany, a votat o moţiune prin care se cere o lege federala împotriva posibilităţilor unei a treia candidaturi consecutive la Preşedinţia Republicii Federale… O lovitura a republicanilor împotriva lui Roosevelt…

A murit pictorul Tonitza. Avea talent, dar n-a ţinut ce promitea acum 20 de ani…

Ionel Christu a adus ieri noua lege a regimului schimburilor în fata Consiliului Economic. Discuţie aprinsa şi inutila, dar Bujoiu a vrut sa justifice regimul sau, împotriva evidentei. Noul regim e bazat (sic) pe baza fixării cursului devizelor străine. E o încercare teoretic buna, în practica, stânjenită prin convenţiile pe care le avem cu unele tari, în special cu Anglia. In tot cazul, politica comerţului exterior şi reglementarea devizelor au fost luate din ghearele Băncii Naţionale şi date noului minister – şi e bine.

Ne-a sosit şi o misiune economica italiana pentru „strângerea schimburilor” intre cele doua tari… De mult ce o sa ne „strângă” toţi din toate părţile, nu vom mai ramane cu nimic. Războiul nu se duce pe fronturi, se duce economiceşte în tarile neutre şi înaintea tuturor la noi. De, de ce ne-a dat Dumnezeu şi petrol, şi grau, şi lemne… Din nefericire, ne-a dat şi prosti şi lichele…

În fruntea delegaţiei italiene este simpaticul D'Agostino, pana mai ieri directorul Băncii Comerciale Italiene în Bucureşti, ajuns acum om mare în Italia. După ce a fost pus în fruntea schimburilor (devize) cu străinătatea, Ducele l-a cocoţat director general al Băncii Comerciale la Milano…

Aseară, masa mare cu 100 de tacâmuri la Externe. Vechea clădire a ministerului (Palatul Sturdza) intra în dărâmare pe ziua de 15 martie şi Gafencu a hotărât să-şi ia rămas bun de la ea, prin doua prânzuri oferite corpului diplomatic şi înalţilor demnitari. Unul a avut loc aseară, cu francezii, englezii, finlandezul şi o parte din neutri, cea de-a doua, cu nemţii şi ceilalţi neutri, va avea loc maine.

După masa, Tătărescu m-a luat în cabinetul ministrului, să-mi explice ca are mari dificultăţi cu Ministerul Propagandei. Regele s-ar plânge ca propaganda în străinătate nu e făcută cum trebuie şi ca cenzura, în tara, lasa de dorit. La observaţiile pe care le-a făcut lui Gafencu şi lui Ghelmegeanu, cel dintâi a răspuns ca propaganda în străinătate trebuie pusa sub direcţia Ministerului de Externe, care duce răspunderea tuturor raporturilor tarii în afara – iar cel de-al doilea ca nu se poate concepe o despărţire intre Politie, Siguranţă şi Cenzura. Acest punct de vedere pare ca a fost primit de rege şi-l împărtăşeşte pana la un oarecare punct şi el, Tătărescu. E vorba, prin urmare, sa se desfiinţeze Ministerul Propagandei şi sa se treacă presa străină la Externe, presa interna la Preşedinţie (poate un subsecretariat special) şi cenzura la Interne. Mi le spunea toate, fiindcă voia sa se înţeleagă şi cu mine, Radian fiind reprezentantul meu în Guvern. Am întrerupt imediat: „Radian nu e reprezentantul meu în Guvern. N-am cerut şi n-am nici un reprezentant în Guvern. Pe Radian l-a desemnat regele şi după ce l-a desemnat te-a trimis sa mi-o spui, ca să-mi facă placere. Prin urmare, regele l-a făcut, regele il poate desface. şi eu nu am nimic de zis!”. Tătărescu a învârtit-o atunci şi mi-a declarat ca vrea el sa cazeze pe Radian în Guvern în alt post (?), fiindcă tine la el şi nu vrea pe de alta parte sa schimbe coloritul Guvernului. (?) L-am asigurat ca, daca politiceşte chestiunea nu ma interesează, personal as fi foarte mulţumit, ca prieten, sa nu fie prea diminuat Radian… In sfârşit, Tătărescu a conchis ca Radian trebuie sa rămână în Guvern (ma întreb unde şi cum) şi ca toată chestiunea se va transa azi, în audienta sa la rege.

Asa sta chestiunea cu Radian. Blumenfeld (informat probabil de Ghelmegeanu) venise să-mi spună alaltăieri ca sare Radian şi ca va fi înlocuit prin Stoica (!), ambasadorul de la Ankara. Astfel data, vestea era, cum se vede, inexacta.

Propaganda în stainatate.

Tătărescu mi-a cerut şi părerea mea cu privire la o buna organizare a propagandei în străinătate. I-am explicat ca, indiferent de organizare, fie ca propaganda ar fi pusa sub îndrumarea cutărui sau cutărui departament, nimic nu se poate face fara bani. Daca poate obţine un credit de 500 de milioane sau 1 miliard de lei (Ce e 1 miliard? O suta de mii de livre…), sa încerce ceva, daca nu, sa o lase în pace. Cu pardesiul la brat şi cu pălăria în mana, nu poţi obţine nimic, nici de la gazetele din Paris, nici de la cele din Londra sau de aiurea. Toate lichelele presei sunt de cumpărat şi numai de cumpărat. Ungurii n-au făcut pe puterea mare ca noi, cu ambasade şi cu tunuri, dar au pus la bătaie muniţia cu care se cuceresc toate democraţiile…

Una buna a lui Vaida. Poftit la masa la Externe pentru maine, a venit aseară, la ora 9 fara 5. „No, am venit în seara asta, fiindcă maine plec şi nu pot veni joi!” Capul lui Gafencu şi al protocolului! I s-a explicat cu toată politeţea ca era imposibil sa se modifice în ultimul moment plasamentul unei mese de 100 de persoane… A priceput, dar s-a supărat. A plecat şi a spus ca nu vine nici joi! Tot neciopliţi, fraţii de „ghincolo”!

29 februarie.

Văzut ieri pe Cancicov, înapoiat din străinătate. L-am întrebat ce cap a făcut Kaufmann când a dat de el şi daca nu s-a ruşinat de milioanele şterpelite la Mediaş. Pare ca nu; omul n-a pierdut încrederea în sine care l-a caracterizat întotdeauna şi a tratat cu Cancicov de la egal la egal şi s-a tocmit ovreieşte. A recunoscut ca „operaţiile” de la Mediaş n-au fost legale, dar n-a dat nici o explicaţie pentru întrebuinţarea sumelor, desi a pretins ca au fost ridicate în folosul băncii… A întrebat pe Cancicov daca era convins de buna lui credinţă sau nu. In caz ca da, era gata sa stea de vorba, în caz contrar, nu. Cancicov, care venise la Londra „sa recupereze”, iar nu sa facă scandal, i-a dat satisfacţia morala (!) ceruta. Tratativele n-au mers prea greu, caci Cancicov aflase în Elveţia ca „iubitul” Oskar întemeiase acolo un mic „sediu” pentru administrarea averii sale, evaluata de oamenii de afaceri din Zürich la circa15 milioane de franci elveţieni, şi când i-a dat pe la nas cu numele „sediului”, Kaufmann a muiat-o de tot. A consimţit repede sa dea 31 de milioane „pentru repararea erorilor făcute” şi pentru a veni în ajutorul Băncii de Credit şi 6 milioane pentru casa din strada Călăraşi. A consimţit, de asemenea, sa se reducă pensia pe care banca i-o garantase prin contract, de la 5 milioane pe an la 1.080.000 (90.000 lei pe luna, destul de frumos pentru un coţcar) şi sa fie plătită în lei, în loc de dolari.

Ma întreb pentru ce a cumpărat casa în Bucureşti şi ce va face cu ea, caci nu-l vad revenind printre noi…

Chestiunea Kaufmann a fost astfel reglata şi terminata, fara scandal pentru banca, şi poate ca e mai bine asa.

Cancicov mi-a povestit lucruri interesante de la Londra, unde pretinde ca n-a avut nici o misiune oficiala (e om discret), dar unde a putut da lămuriri care au contribuit la destinderea raporturilor dintre Anglia şi noi care se încordase în vremea din urma.

Regimuri politice care se clătină

17 Septembrie 2005

Constantin Argetoianu.

Furia englezilor