29 MARTIE.

Hotărârea Aliaţilor de a face politia apelor teritoriale scandinave a provocat mare agitaţie în cercurile politice din Berlin. Acestea protestează fata de învinuirea adusa Germaniei ca nu respecta regulile neutralităţii în acele ape, învinuire luata ca pretext de Aliaţi pentru intervenţia lor. Adevăratul motiv al acestei intervenţii este o încercare de a împiedica transporturile de materii prime din Norvegia şi Suedia în Germania. Daca hotărârea luata de Aliaţi se va aplica, extinderea războiului spre Nord este inevitabila. Deocamdată, presa berlineza ameninţa Norvegia cu toate fulgerele Reichului. Guvernul norvegian este acuzat de complezenta fata de Anglia şi chiar de complicitate cu „bandiţii” de la Londra! „Daca Norvegia vrea război, il va avea!” – Iată lozinca Berlinului…

Războiul păcii.

Profesorul Nicolae Iorga, fotografiat cu un grup de tineri discipoli de la Universitatea din Cluj.

Consiliul Suprem de Război al Aliaţilor a ţinut a VI-a sa şedinţă la Londra. In fruntea delegaţiei Franţei a fost salutat cu vorbe măgulitoare Paul Reynaud. In jurul acestei şedinţe, presa engleza, ca şi cea franceza fac larma mare. „E cea mai importanta şedinţă a Consiliului din cate au avut loc pana acum”, scriu ziarele din Paris, ca şi cele din Londra.

Din comunicatul publicat reiese într-adevăr: 1) Obligaţia luata de cele doua tari aliate de a nu încheia pacea decât împreună (pana acum, un asemenea angajament nu fusese oficial luat) şi de a duce războiul pana ce securitatea Angliei şi a Franţei vor fi pe deplin asigurate;

2) Hotărârea de a interveni în apele teritoriale scandinave în scopul de a împiedica pe germani sa nesocotească legile neutralităţii;

3) Afirmarea ca Franţa şi Anglia nu se vor da la o parte de la apărarea „statului-quo” în Balcani, în cazul în care ar fi pus în primejdie.

După cum se vede, şedinţa de la Londra a fost de data asta de o importanta care depăşeşte măsură, şedinţele de acest soi, caci din hotărârile ei reies pentru prima data scopurile comune de război ale Angliei şi ale Franţei, care le publicase pana acum numai fiecare în parte – şi mai rezulta şi posibilitatea extinderii războiului în Nordul şi în sud-estul Europei, posibilitate mărturisită şi ea pentru prima data în comun.

În comunicat se mai vorbeşte şi de „pacea de la Moscova” (pacea ruso-finlandeza) cu o acreala care va da de gândit ruşilor, atât de hotărâţi şi ei sa nu intre în războiul european şi sa rămână cu forţele lor nemacinate pana la încheierea păcii.

„Vijelia”, „Viforul” şi „Viscolul”, cele trei torpiloare de buzunar ce ne vin din Anglia, au sosit la Avignon… Peste câteva zile vor înfrunta marea… De nu s-ar îneca!

Restricţii alimentare.

La Florenţa, ploaie de nisip roşu! La Siena, de asemenea. Se crede ca ar fi nisip de prin pustiile Africii, adus de vanturi. Un uşor strat roşiatic a acoperit toate lucrurile… aşa ceva nu s-a mai văzut în Italia…

Sumner Welles a sosit în America şi a prezentat lui Roosevelt raportul sau. In cercurile guvernamentale din Washington se socoteşte ca sortii unei paci repezi sunt foarte reduşi.

Ambasadorul Angliei la Ankara şi miniştrii englezi din Sofia, Atena, Belgrad şi Bucureşti au fost chemaţi la Londra, pentru o consfătuire. A fost chemat şi ambasadorul din Roma. Pe de alta parte, se vorbeşte stăruitor la Paris de numirea lui Laval – un prieten al lui Mussolini – ca ambasador al Franţei în Italia. Aceste deplasări şi noua numire sunt puse în legătură cu intenţia Aliaţilor de a se afirma mai energic în Balcani, în înţelegere cu Italia.

A apărut ordonanţa lui Dombrovski privitoare la restricţiile alimentare. Miercurea şi vinerea nu se va manca carne de vaca, de porc şi de oaie în Bucureşti. Nici în restaurante, nici în casele particulare. Marţea şi joia, oribilul abator nu va funcţiona. Când vor renunţa oamenii definitiv la carne?

Mi se aduce un pamflet al propagandei germane, intitulat „Paris-Noir” (!). E o contrafacere a ziarului Paris-Soir, redactata şi ilustrata cu destul duh!

Balcâzele de la Opera.

Citesc în momentul de fata amintirile lui Ghensi, „Cinquante ans de vie a Paris”. Sunt plicticoase, caci autorul s-a învârtit printre oamenii cei mai putin simpatici din acel „Tout-Paris” snob şi antipatic din jurul vedetelor politicii radicale şi al celor de pe scenele subvenţionale. Amănunte despre o suma de oameni care nu interesează. Dar şi informaţii inedite despre acţiunea lui Galieni în timpul războiului, despre intrigariile din acele vremuri. Prea mult despre Gambetta şi acele vremuri. Prea mult despre Gambetta şi anturajul sau, despre Pedro Gaillhard şi balcâzele de la Opera.

Despre Verlaine, judecata sumara şi insuficienta. Ghensi nu pricepe cat de mare poet a fost acest nenorocit, desi citează următoarele doua versuri, admirabile: „Iată fructele, florile, frunzele şi ramurile, şi iată inima mea care nu bate decât pentru dumneata”.

Aproape nimic despre Cl… menceau – se vede ca l-a plesnit – şi prea mult despre toţi ovreii din politica şi de prin teatre.