8 MAI.

Au avut dreptate ziarele italiene sa publice numai ştirile germane cu privire la campania din Norvegia. N-au avut dreptate sa se bucure şi sa terfelească pe aliaţii care în cursul secolului al XIX-lea au făcut unitatea Italiei, dar au avut dreptate sa publice ştirile, fiindcă corespundeau adevărului. E trist pentru englezi şi pentru francezi, dar campania lor în Norvegia, pe care au început-o cu atâta valva – distrugerea flotei germane la Narvik, tăierea legăturilor maritime intre Germania şi Scandinavia, declaraţia ritoasa a lui Paul Reynaud („minereurile suedeze nu vor mai ajunge în porturile inamice”) – s-a terminat cu un complet fiasco. Cei 25.000 oameni debarcaţi în Norvegia centrala au trebuit sa fie reimbarcati în graba şi au lăsat şi ceva material prada nemţilor. Au mai rămas trupe la Narvik care caută sa puna mana pe oraş, pana acum necucerit şi aparat de câteva contingente germane. Vor reuşi?

Războiul dintre 3 milioane şi 3 lei.

Tratatele de pace. petice de hârtie. Nicolae Titulescu prezidând în anii interbelici conferinţe cu omologii sai din Antanta Balcanica.

În dezbaterile parlamentare care au început ieri la Londra, şi sunt în curs, Chamberlain a mărturisit ca Norvegia meridionala şi centrala (pana la Trondhijem) au rămas în mana nemţilor. Criticile aduse Guvernului în Camera Comunelor sunt aspre. Chamberlain raspunde cu seninătate ca pierderile Angliei nu sunt mari, şi ca voinţa de victorie integrala este intacta, atât în Anglia, cat şi în Franţa. A recunoscut insa şi nenea Neville ca prestigiul aliaţilor a suferit o lovitura grea. Ar fi putut sa spună ca la începutul războiului din 1914, germanii alergau spre Paris: acum aleargă spre Polul Nord – situaţia este prin urmare mai buna, acum ca atunci.

Pe mine nu ma impresionează chestiunea de prestigiu, ma impresionează – şi inca adânc – faptul ca cele întâmplate în Norvegia dovedesc forţa de rezistenta a nemţilor, puterea lor militara şi daca pe de alta parte se tine seama de voinţa de victorie, de faimoasa voinţa de victorie a aliaţilor, concluzia naturala e ca războiul va tine mult, foarte mult. Cred ca pana în cele din urma vor învinge aliaţii, fiindcă cei cu 3 milioane în buzunar vor învinge pe cei cu 3 lei – dar în ce hal vor fi învinşii şi învingătorii, iar noi singuri, singurei fata de Rusia cu puterile intacte.

Cecropid, care vede regulat pe nemţi, îmi spune ca aceştia ar voi cu tot chipul sa evite o noua iarna de război. Ca scopul lor e sa dovedească pana la toamna invincibilitatea lor pe terenul militar şi sa obţină astfel de la aliaţi pace onorabila de compromis. Nici nemţii, şi cred ca nici englezii şi francezii nu vor sa ajungă la pace istoviţi şi sa fie astfel siliţi sa treacă prin furiile ruşilor şi italienilor. Cecropid crede chiar din cate a vorbit cu nemţii ca vechea idee hitlerista a unei colonizări germane în răsăritul Europei e departe sa fie uitata.

Pentru noi, esenţialul nu e cine va învinge. Esenţialul e sa învingă repede – sau pacea, daca e vorba de o pace de compromis, sa se încheie repede, sa avem alături de cine sa stam de vorba cu ruşii.

Dar daca ceea ce spune Cecropid e adevărat, ca nemţii n-ar mai putea tine o iarna – atunci pacea pana în toamna ar fi exclusa, caci situaţia din Germania nu poate sa nu fie cunoscuta şi aliaţilor şi ei se vor tine dârji. Cum o învârteşti, tot rau iese.

În Turcia, unde „succesele” aliate din Norvegia trebuie sa fi impresionat, a fost proclamata starea de asediu. Cu acest prilej am aflat, cu mirare, ca nu fusese proclamata pana acum.

Propaganda diversionista.

Se afla acum ca, pe la mijlocul lui aprilie, scrisori au fost schimbate intre Regele Gustav al Suediei şi Hitler, scrisori prin care se făgăduia pe de o parte şi se garanta pe de alta o completa neutralitate a Suediei. Cred ca după „succesul” expediţiei aliate în Norvegia, şi după procedeele fulgerătoare, dovedite de nemţi la îndemâna lor – suedezii vor avea grija sa nu iasă cu un pas din neutralitate. Se vorbeşte deja la Stockholm de întreţinerea raporturilor comerciale cu Germania, prin porturile Tarilor Baltice.

Nemţii au făcut – şi fac inca mare caz de conversaţia telefonica pe care ar fi surprins-o (cum?) intre Paul Reynaud şi Chamberlain. Conversaţia ar fi avut loc la 30 aprilie – se precizează chiar ora: 20 şi 10 – şi s-ar fi învârtit în jurul „misiunii” încredinţate armatei Weygand. Chamberlain ar fi cerut ca totul sa fie gata pana la 15 mai, iar Reynaud ar fi răspuns ca Weygand nu poate fi gata înainte de 20, din cauza anumitor pretenţii turceşti (!). De la Paris şi de la Londra se dau cele mai categorice dezminţiri cu privire la aceasta conversaţie telefonica „plăsmuita pe de-a întregul”.