CAPITOLUL V

§1. Am zis că economia domestică are trei părţi (se bazează pe trei relaţii, pe trei puteri), relaţia de la stăpân la sclav, de care am vorbit mai sus, aceea de la părinte3 la copii şi aceea dintre soţi

Anume a conduce pe femeie şi pe copii şi anume ambele categorii ca pe nişte persoane libere, însă nu cu aceeaşi

1. Dionysios, bătrânul care a domnit de la 406-367 a. Chr.

2. Aproape toate statele moderne urmează părerea lui Aristotel şi creează o parte considerabilă a veniturilor lor din monopoluri: tutun, chibrituri, foiţe, sare. Cărţi de joc, timbre de înregistrare, mărci poştale.

3. Vezi mai sus, cap. II, §2.

Toritate, ci pe femeie ca un şef de republică, iar pe copii cu

„ltM ret? Elui Căci bărbatul este mai destoinic din natură autontaitd icg «- • tru şefie – ceea ce nu împiedica ca relaţia sa se formeze ici şi 1 contra naturii – iar bătrâneţea şi maturitatea sunt mai destoinice pentru conducere decât tinereţea şi vârsta necoaptă.

82. Desigur, cele mai multe guverne republicane sunt astfel „ntocmite ca supunerea şi exerciţiul autorităţii să alterneze pentru acelaşi cetăţean, căci acest fel de Constituţie tinde ca toţi să fie egali din natură şi să nu difere întru nimic; însă pe de altă parte, se caută a se deosebi partea guvernantă de partea guvernată, astfel că lasă să se înţeleagă supremaţia celei dintâi în gesturi, vorbe şi onoruri; tot la aceasta se referea şi Amasis când spunea povestea ligheanului său1; relaţia bărbatului faţă de femeie este totdeauna astfel cum am spus mai sus. Puterea asupra copiilor corespunde însă aceleia a regelui asupra supuşilor săi, fiindcă se exercită pe temeiul iubirii şi al „vârstei mai înaintate, ceea ce constituie tocmai forma unei autorităţi regale. De aceea şi Homer numeşte pe Zeus cu drept cuvânt „tatăl zeilor şi al oamenilor2”, spre a-l arăta ca rege al tuturor. Căci regele trebuie să fie superior supuşilor săi, însă trebuie să fie din acelaşi neam, după cum acelaşi raport este între cel mai vârstnic faţă de cel mai tânăr şi între părinte şi copilul său.

§3. Este vădit din acestea că grija economiei domestice trebuie îndreptată mai mult asupra oamenilor decât asupra posesiunii neînsufleţite şi mai mult spre îmbunătăţirea acestora decât spre aceea a averii, pe care o numim avuţie şi mai mult spre cea a oamenilor liberi decât spre a sclavilor. Şi mai întâi, cu privire la sclavi, cineva ar putea întreba dacă pe lângă destoinicia sa de unealtă de serviciu, mai poate fi cu putinţă la un sclav şi o altă virtute mai înaltă, cum ar fi cumpătarea, curajul, dreptatea sau

1. Herodot povesteşte poate (Eulerpe, cap. CLXXI1) anecdota la care face zie Anstotel: Dintr-un lighean de aur în care îşi spălau picioarele oaspeţii lui, asis puse să se facă statuia unui zeu, care primi îndată adorarea egiptenilor, masis chemă atunci pe principalii săi oaspeţi şi, povestindu-le istoria ligheanului, a ugă că şi el, până a nu fi rege, nu era decât un cetăţean obscur, dar că, o dată u’t pe tron, este vrednic de respectul şi omagiile supuşilor săi. 2- Iliada, cântul I, versul 544 şi passim.

Alta asemănătoare, ori dacă nu mai poate avea nici o altă calitate decât întrebuinţările serviciului său corporal; în ambele răspunsuri sunt dificultăţi. Căci admiţând că şi sclavii pot avea aceste virtuţi, prin ce se mai deosebesc de cei liberi? Iar admiţând că nu le au, ajungem la absurd, fiindcă şi sclayii sunt oameni şi au partea lor de raţiune.

§4. Aproape aceeaşi chestiune se pune cu privire la femeie şi copil, dacă şi lor trebuie să le atribuim asemenea virtuţi şi dacă o femeie trebuie să fie şi ea cumpătată, curajoasă şi dreaptă şi dacă există copii cuminţi, cum există şi neînfrânaţi, ori nu; şi îndeobşte trebuie cercetat dacă virtutea celor meniţi de natură pentru conducere şi a celor meniţi pentru ascultare este una şi aceeaşi ori dacă sunt deosebite. Dacă şi unii şi alţii trebuie să participe la perfecţionarea morală, cum se face că unul e îndatorat să asculte şi celălalt îndreptăţit să poruncească? Căci nu este nici o deosebire de mai mult ori mai puţin, ci a ascult% şi a conduce sunt două roluri specific deosebite, iar între mai mult şi mai puţin nu este nici o deosebire de felul acesta.

§5. Dacă numai unii ar trebui să a’bă aceste virtuţi, iar ceilalţi nu, ar fi ceva de neînţeles. Căci dacă cel ce conduce nu va fi nici cumpătat, nici drept, cum va conduce bine? Iar dacă cel ce se supune are aceste calităţi, cum va răbda el supunerea? Necumpătat fiind şi leneş, nu-şi va face nici una din datoriile sale. Este deci evident că, în chip necesar, ambii sunt în stare să-şi perfecţioneze firea lor şi să-şi însuşească o moralitate tot aşa de deosebită una de alta pe cât sunt de deosebite diti natură aceste două categorii de fiinţe, cele destinate de natură să conducă şi cele menite să asculte. Şi la această constatare ne duc şi legile după care funcţionează sufletul1, căci în el există o parte călăuzitoare din natură şi alta ascultătoare, partea raţională şi cea neraţională.

§6. Este clar că acelaşi raport există şi între celelalte fiinţe. Există din natură mai multe feluri de stăpânitori şi de supuşi, căci într-un fel stăpâneşte cel liber sclavul şi într-un alt fel conduce bărbatul pe femeie şi tatăl pe copil şi tuturor le sunt desigur inerente aceleaşi puteri sufleteşti, numai că le sunt inerente într-

1 Vezi mai sus. Cap. II, §10.

D deosebit. Căci sclavul n-are deloc puterea de a reflecta, re însă nedecisă, copilul de asemenea, însă imperfectă.

A cel ce conduce trebuie să aibă destoinicia intelectuală a ‘vârşită, căcisarcina sa este pur şi simpul aceea a arhitectului

• hitectul este aici raţiunea; dintre ceilalţi însă, fiecare trebuie ă aibă atâta destoinicie câtă îi trebuie pentru funcţia ce are de îndeplinit.

§7 Tot aşa stau lucrurile cu virtuţile morale: trebuie să admitem că, desigur, toţi au o parte din ele, însă nu toţi în acelaşi mod, ci fiecare numai într-atâta cât se cere pentru sarcina sa.

§8. Şi prin urmare este vădit că virtutea fiecăreia dintre categoriile denumite mai sus este specială şi că cumpătarea femeii şi a bărbatului nu este aceeaşi, nici curajul şi dreptatea lor, după cum credea Socrate1, ci o bărbăţie de stăpân, de comandant, alături de un curaj pasiv de supunere; şi tot astfel cu celelalte virtuţi caracteristice. Toate acestea sunt clare mai ales pentru cei ce examinează lucrurile mai în amănunt2, căci se înşală pe sine cei ce afirmă în general că virtutea este starea normală3 a sufletului, sau faptele bune sau altceva de felul acesta.

Mult mai bine le tratează aceia care enumără virtuţile, calificându-le, ca Gorgias, decât aceia care ne dau numai o definiţie abstractă, iar ceea ce spune poetul despre femeie: „Podoaba femeii-l tăcerea”4 se potriveşte şi în ce priveşte pe copil şi pe sclav, însă bărbatului nu i se poate aplica.

§9. Copilul fiind o fiinţă incompletă, este clar că virtutea nu-l aparţine într-adevăr, ci trebuie raportată la scopul ce trebuie atins şi la fiinţa completă care-l conduce. Acelaşi raport este între sclav şi stăpânul său. Şi fiindcă am stabilit5 că sclavul este folositor pentru cele necesare, este vădit că el n-are nevoie decât e puţină virtute şi anume numai de atâta cât să nu-şi părăsească! Lf^fjie_dinneînfrânare, fie din lene.

1 Platou expune această doctrină în Republica, cartea V. pag. 451.

Vezi Etica endemică, cartea II, cap. III, pag. 1220. I. Cum făcea Socrate. ^Versul 291 ăm Ajax al lui Sophocle.

V «imaisus, cap. II. §§4 şi urm.

§10. Desigur, cineva ar putea întreba dacă cele spuse acum sunt adevărate şi dacă lucrătorii trebuie să fie înzestraţi cu virtute Căci adesea, din necumpătare, părăsesc munca. Aici este însă o foarte mare deosebire.

Căci sclavul este tovarăş de viaţă nedespărţit al stăpânului, muncitorul liber este însă mai departe (de cel căruia îi munceşte) şi numai într-atât trebuie să aibă ceva din virtutea proprie sclavului, întru cât starea sa se apropie de sclavie; căci poziţia specifică a meşteşugarului este aceea a unei sclavii limitate. În plus, sclavii formează una dintre clasele omeneşti deosebite prin natură, nicidecum însă cizmarii ori alţi meşteşugari (însă specii deosebite de virtute nu se pot institui decât pentru clase deosebite prin natură).

§11. Şi din aceasta se vede că este de datoria stăpânului să-l inculce (sclavului) virtutea care îi este specială, iar nu numai să-l instruiască, în munca serviciului său şi prin urmare n-au dreptate aceia care nu îngăduie nici o convorbire cu sclavii şi spun că lor trebuie să le dăm numai porunci1. Din contră, sclavii au mai multă nevoie decât copiii să fim omenoşi cu ei.

Dar destul despre aceasta! Despre bărbat şi despre femeie, despre copii şi părinte şi despre virtutea particulară fiecăreia din aceste părţi, cât şi despre ceea ce se cuvine şi ce nu se cuvine în relaţiile lor reciproce şi în ce nu se cuvine şi în ce mod se poate înfăptui o purtare bună şi înlătura cea rea, se va yorbi în cercetările despre Constituţia statului.

§12. Căci deoarece întreaga familie este o parte a statului şi toţi aceia, la rândul lor, sunt părţi ale familiei, iar calitatea părţii trebuie să se îndrepte după cea a întregului, este necesar, cu privire la Constituţia statului, să se facă şi educaţia femeilor şi a copiilor, dacă într-adevăr buna Constituţie a statului atârnă câtuşi de puţin de cultura femeilor şi a copiilor.

Neapărat că trebuie să depindă, fiindcă femeile formează jumătate din populaţia liberă în stat şi din copiii lor vor ieşi odată cârmuitorii statului.

2 Aristotel vrea să critice pe Platon, care a susţinut această părere în Legile, cartea VI, pag. 777-778.

— Ce am desluşit aceste chestiuni, propunându-ne să Dlfaltă parte despre cele rămase, trebuie săsocotim cercetarea de faţă şi de aceea vrem s-o părăsim şi să un alt subiect, anume cercetarea acelora care au sens ama, bună formă de guvern.