CAPITOLUL I

ş 1. Când se studiază natura şi specia particulară a diferitelo forme de guvernământ, cea dintâi chestiune este să se ştie ce se înţelege prin stat. In vorbirea obişnuită, cuvântul acesta este foarte echivoc; un anumit act emană pentru unii de la stat, iar pentru alţii nu este decât actul unei minorităţi oligarhice ori al unui tiran. Cu toate acestea, omul politic şi legiuitorul au în vedere numai statul în toate lucrările lor; iar guvernământul nu este decât o oarecare organizare impusă tuturor membrilor statului.

§2. Dar statul, nefiind, ca orice alt sistem complet şi format din părţi numeroase, decât un agregat de elemente, trebuie în mod vădit să ne întrebăm mai întâi ce este cetăţeanul, fiindcă cetăţenii, într-un anumit număr, sunt chiar elementele statului. Astfel, să cercetăm mai întâi cui i se cuvine numele de cetăţean şi ce vrea să însemne el, chestiune adesea controversată şi despre care părerile nu sunt unanime, cutare fiind cetăţean pentru democraţie, pe când adesea încetează să fie cetăţean pentru un stat oligarhic.

§3. Vom scoate din discuţie pe cetăţenii care nu sunt ca atare decât în virtutea unui titlu accidental, bunăoară aceia făcuţi prin-tr-un decret.

Cineva nu este cetăţean numai prin faptul domiciliului, cac domiciliu au şi străinii şi sclavii. Nici nu este în urma dreptului a sta în justiţie ca reclamant ori pârât; căci acest drept se poa printr-o simplă convenţie comercială. Domiciliul şi act1 juridică pot aparţine unor oameni care nu sunt cetăţeni. Cel în unele state se limitează dreptul de folosinţă numai p poate da

• e impune, de exemplu, să-şi aleagă un garant1; iar 1 restricţie la dreptul ce li se acordă. ACeasta este o ‘ tins încă vârsta inscripţiei2 cetăţeneşti ka Copm care u- « „^ fost şterşi din listă sunt într-o poziţie aproape; i bătrânii ca^ ^ ^ ^. ^^ desigur cetăţeni, însă nu li se ‘ „astă calitate în mod necondiţionat, ci trebuie adăugat i r; mii că sunt cetăţeni compleţi, cu privire la ultimii nt cetăţeni inactivi, ori un alt nume asemenea, căci cuvintele SU” Crtă destul că se înţelege ce vor a spune. Ceea ce caut aici ideea absolută a cetăţeanului, lipsită de toate imperfecţiunile care le-am arătat. Căci altminterea s-ar putea pune aceeaşi întrebare şi cu privire la cei care au pierdut drepturile lor cetăţeneşti ori care trăiesc în exil, la care întrebare nu s-ar putea răspunde decât tot aşa.

Caracteristica adevăratului cetăţean este că ia parte la funcţiile de judecător şi de magistrat. De altminteri, magistraturile pot fi temporare, astfel ca să nu fie niciodată ocupate de două ori de aceeaşi persoană, sau limitate după oricare altă normă; sau pot fi generale şi fără limite, ca aceea de jurat şi de membru al adunării publice.

§5. S-ar putea ca cineva să nege că acestea sunt adevărate magistraturi şi că ele ar da vreo putere indivizilor care le exercită; dar ni s-ar părea destul de ridicol a nu recunoaşte nici o putere celor care au suveranitatea şi cea mai înaltă decizie. De altminteri, este puţin important; este numai o chestiune de vorbe. Limba are un termen unic pentru a exprima ideea de jurat şi de nbru al adunării publice; pentru a preciza această idee aleg ei» ul de „magistratură generală” şi numesc cetăţeni pe toţi aceia care ia iau parte la ea. Această definiţie se aplică mai bine ca re alta celor pe care îi calificăm de obicei cu numele acesta, orice ^^ acestea> nu trebuie să pierdem din vedere că în unpi»„ b hicniri în care subiectele sunt deosebite specific unele de altele <=* – _ „. tie primul, altul al doilea şi aşa existe între ele nici o relaţie iarchic.

Comună în natura esenţială a acestor lucruri sau ca această să nu fie decât indirectă. De asemenea, Constituţiile ni s deosebite ca speţă, unele în rândul întâi, altele în cel din fiindcă trebuie, fără îndoială, să punem Constituţiile denatur ‘ corupte în urma celor care au păstrat toată puritatea lorvoi s mai târziu ce înţeleg prin Constituţie coruptă. Ca urinar calitatea de cetăţean variază în mod necesar de la o Constituti’!’ alta, iar cetăţeanul, aşa cum l-am definit, este mai ales cetatea democraţiei.

§7. Aceasta nu înseamnă că el nu poate să fie cetăţean şi î altă parte; dar el nu este acolo cetăţean în mod necesar. Unele Constituţii nu recunosc poporul; în loc de adunare publică, este un senat; iar funcţiile de judecător sunt atribuite unor corpuri speciale, ca în Lacedemona1, unde eforii îşi împart toate afacerile civile, unde geronţii instruiesc omuciderile şi unde celelalte procese pot fi repartizate la alte tribunale diferite şi ca în Cartagina2, unde câteva magistraturi au privilegiul exclusiv al tuturor judecăţilor.

§8. Definiţia noastră a cetăţeanului trebuie modificată în sensul acesta. Doar în democraţie există dreptul comun şi nelimitat de a fi membru al adunării publice şi de a fi judecător. Acestea sunt, din contră, puteri speciale; căci facultatea de a delibera cu privire la afacerile statului şi aceea de a judeca se pot extinde în favoarea tuturor claselor de cetăţeni sau se pot limita numai la unele dintre ele; această facultate, iarăşi se poate aplica la toate obiectele ori restrânge numai la unele dintre ele. Deci, evident, cetăţean este individul care poate avea în adunarea publică şi la tribunal vot deliberativ, oricare ar fi statul al cărui membru este; şi înţeleg prin stat o mulţime de oameni de re acesta, care posedă tot ce-l trebuie spre a trăi mulţumită.

§9. În vorbirea obişnuită, cetăţean este individul născut tată cetăţean şi dintr-o mamă cetăţeană; numai una dintre ac condiţii n-ar fi îndestulătoare. Unii împing şi mai departe ceri şi pretind doi sau trei ascendenţi şi chiar mai mulţiua

1. Vezi cartea II, cap. VI, §16.

2. Vezi cartea II, cap. VIII, §4.

Acei ‘e care se crede aşa de simplă şi republicană, se ^’dificultate, anume de a se şti dacă acest al doilea ori al! Dent a fost cetăţean. Astfel, Gorgias1 din Leontinum, treilea ase n încurcătură, pe jumătate în batjocură, pretindea um oalele sunt făcute de meşteri olan, tot astfel şi) recUdÂn Larissa sunt fabricaţi de către meşteri speciali, căci nea meşteri de larisseeni. De altfel, lucrul e simplu: /cetăţeni dacă se bucurau de drepturile enunţate în definiţia noastră; căci a fi născut dintr-un tată cetăţean şi dintr-o mamă eană este o condiţie ce nu se poate cere cu dreptate de la primii locuitori, de la fondatorii cetăţii.

810. Mai mare dificultate este poate cu cei care s-au făcut cetăţeni în urma unei revoluţii, cum este, de exemplu, Clistene2 în Atena; după alungarea tiranilor, el încetăţeni pe mulţi străini şi sclavi meteci (domiciliaţi); referitor la aceştia, problema e nu cine este cetăţean, ci dacă pe drept ori pe nedrept (s-au făcut cetăţeni). Desigur, cineva ar putea întreba mai departe dacă un cetăţean făcut pe nedrept este sau nu cetăţean, întrucât nu este decât unul fals şi în mod injust; când însă vedem că există şi autorităţi constituite în mod injust, pe care totuşi le recunoaştem ca având autoritate, însă nu conform dreptului şi fiindcă am determinat noţiunea de cetăţean ca pe unul căruia îi revine o oarecare autoritate (ca fiind părtaş de fapt la această autoritate, după cum” 8 spus), urmează că trebuie să-l denumim cetăţeni şi pe aceştia lacuţi de către Clistene); iar în ce priveşte aprecierea dacă sunt drept on pe nedrept, chestiunea aceasta depinde de cea pe care o la început: cutare act a emanat de la stat ori nu. Astfel, 1 oligarhie sau tiranie urmează democraţie, mulţi cred că se anuleze datoriile contractate, cum zic ei, nu de către stat. ci de către tiran, s-a bazat i şi încă multe alte (obligaţii), întrucât puterea folosul T Samavolnicia (exercitată) asupra cetăţenilor, iar nu pe interes i° jfesC; ^însă şi democraţia poate să n-aibă în vedere ‘ Goreiac p lal°gallui p’iat°n1Sp contemP°ran al lui Pericle; numele lui îl poartă faimosul

1 ln Atena 10 triburi în loc de 4, către 508 a. Chr. nstituirea probabilă a lui Susemihl.

§11. Atunci, actele de guvern democratic, conform a principiu, nu se pot socoti emanate de la statul democrat’ ‘^’ cum nu s-au socotit nici acelea ale oligarhiei sau ale tiranie’ ^

De această controversă ţine, după cât se pare, cerc după care criteriu trebuie să decidem dacă statul este tot a * ori nu mai este tot acelaşi, ci un altul. Considerarea p», superficiala a acestei chestiuni se opreşte la teritoriul (statului la locuitorii lui, cum se întâmplă, de exemplu, că locuit i părăsesc teritoriul unde au locuit şi se aşază unii într-un loc alt” în alt loc şi întrebarea de aici, dacă ei mai alcătuiesc aceeaşi cetat (acelaşi stat), nu trebuie socotită deosebit de grea, căci deosebirea diferitelor înţelesuri ale cuvântului „cetate” face destul de uşoară dezlegarea dificultăţii.

§12. La fel se pune problema când (invers) locuitorii ocupă mereu acelaşi loc; în ce caz trebuie să se considere aceasta drept una şi aceeaşi cetate? Căci doar nu zidurile constituie unitatea cetăţii, altminteri s-ar putea construi un zid în jurul Peloponesului întreg. S-au văzut cetăţi cu dimensiuni aproape tot aşa de vaste, cu circumscripţii mai degrabă cât ale unei naţiuni decât ale unei cetăţi, de exemplu Babilonul1, despre care se spune că, la trei zile după cucerirea sa, o parte a oraşului nu ştia încă nimic despre aceasta. De altminteri, vom găsi prilej să desluşim în altă parte această chestiune, căci omul de stat nu-trebuie, desigur, să neglijeze această chestiune, după cum, de asemenea, trebuie sase ocupe şi cu problema: ce mărime şi ce număr de locuitori este mai favorabil să aibă un stat şi dacă este mai bine ca cetăţenii să fie de acelaşi neam ori de mai multe.

§13. Dar să admitem că acelaşi teritoriu rămâne locuit de aceiaşi indivizi. În acest caz, este oare posibil, atâta vreme naţionalitatea locuitorilor rămâne aceeaşi, a susţine că stătu identic, cu toată succesiunea neîntreruptă de naşteri şi, (după cum se recunoaşte identitatea fluviilor şi a izvoarelo, undele lor se reînnoiesc şi se scurg întruna? Ori trec

1. Este vorba de ocupaţia lui Cirus (Vezi Herodot, I, 178, 192). Herodot spune nimic de a treia zi, ci numai că pe când periferia oraşului căzuse duşmanului, centrul nu ştia nimic despre eveniment.

Ai oamenii rămân aceiaşi, însă că statul devine un susţine”1 ca nu^ într. Adevăr un fel de asociaţie; dacă el este o altul? Tatu es nj ce se Supun unei Constituţii, Constituţia asociaţie de ce ^ ^ ^ modificându-se în forma sa, urmează în aceasta pre a ^^^ ca statui nu rămâne acelaşi; ca şi corul mod neces nQ. je nurmm diferit, deşi de mai ci tT£l£lE vP 1Vi/’ r^

: ri sunt compuse din aceleaşi persoane. De asemenea, orice „de asociaţie ori sistem le considerăm schimbate dacă

SPCJC1! Mrmnerii s-a schimbat; aşa este armonia, în care aceleaşi modul conipui,.

Nete pot da când modul doric, când modul fngian1.

Deci dacă aceasta este adevărat, trebuie să analizăm Constituţia când dorim să decidem dacă statul este acelaşi ori nu. Se poate, de altfel ca el să primească un nume deosebit, chiar dacă oamenii ce-l compun au rămas aceiaşi, ori să păstreze numele său dintâi, deşi oamenii sunt cu totul alţii. Dacă se cuvine să-şi ţină obligaţiile după o revoluţie sau să nu le respecte, aceasta este o altă chestiune.