CAPITOLUL I

§1. Nu s-ar putea deci tăgădui că educaţia copiilor trebuie să fie unul din obiectele de căpetenie ale grijii legiuitorului. Pretutindeni unde educaţia s-a nesocotit, statul a primit din pricina aceasta o lovitură funestă1. Aceasta din cauză că legile trebuie să fie în legătură cu principiul Constituţiei şi pentru că moravurile particulare ale fiecărei cetăţi asigură păstrarea statului, după cum tot ele i-au hotărât cea dintâi formă. Moravurile democratice conservă democraţia; cele oligarhice conservă oligarhia; şi cu cât moravurile sunt mai curate, cu atât statul este maî întărit.

§2. Toate ştiinţele şi toate artele pretind, pentru a reuşi în ele, noţiuni prealabile, deprinderi anterioare. Tot aşa este, evident şi cu deprinderea virtuţii. Întrucât statul întreg are unul şi acelaşi scop, educaţia trebuie în mod necesar să fie una şi aceeaşi pentru toţi membrii săi; de unde ufmează că ea trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare, deşi sistemul cel din urmă este mai răspândit şi deşi astăzi oricine învaţă pe copiii săi acasă obiectele şi potrivit metodelor care îi plac. Cu toate acestea, ceea ce este comun trebuie să se înveţe în comun; şi este o eroare gravă să se creadă că fiecare cetăţean este stăpân pe sine2; ei aparţin toţi statului, pentru că toţi sunt elementele lui şi pentru că

1. Diogene, filozof pitagorician aproape contemporan cu Aristotel, zice într-un fragment pe care ni l-a păstrat Stobeu (Sermo 141, pag. 241): „Care este principiul oricărui stat?

— Educaţia copiilor”.

2. Acesta este principiul fundamental al statelor vechi. Cetăţeanul nu-şi Parţine; el este al statului, care poate dispune de el după voie.

II I

Îngrijirile date părţilor trebuie să concorde.cu îngrijirile dat totului.

§3. Îr^privinţa aceasta, lacedemonienii’ sunt foarte vrednici de laudă. Educaţia copiilor lor este comună şi ei îi dau o însemnătate foarte mare. Pentru noi, este cu totul evident că legea trebujj să reglementeze educaţia şi că educaţia trebuie să fie publică. Dar este un lucru esenţial să se cunoască ce anume trebuie să f] e această educaţi o şi metoda ce trebuie urmată în ea. În general, părerile se deosebesc cu privire la câmpul pe care ea trebuie să-) cuprindă şi lumea e departe de a se înţelege cu privire la materia, pe care trebuie să o înveţe tinerii spre a ajunge la virtute şi la viaţa cea mai bună. Nu se ştie nici măcar dacă trebuie să ne ocupăm mai mult a forma inteligenţa ori a forma inima.

§4. Sistemul de educaţie de acum contribuie mult să încâlcească chestiunea. Nu se ştie câtuşi de puţin dacă educaţia trebuie îndreptată spre lucrurile de folos real ori trebuie făcut din ea o şcoală de virtute sau dacă ea trebuie să mai cuprindă şi obiecte de pură desfătare. Aceste sisteme deosebite au găsit partizanii lor şi nu este nimic până acum general recunoscut spre a face tinerimea virtuoasă. Dar cum părerile sunt foarte diverse cu privire la esenţa virtuţii, nu trebuie să ne mirăm că tot aşa stă lucrul cu privire la modul de a o pune în practică.