CAPITOLUL I

1. Toate părţile subiectului ce ne-am propus a le dezvolta sunt aproape sfârşite. Pentru a continua ceea ce premerge, vom studia pe de o parte numărul şi natura cauzelor care aduc revoluţiile în state, caracterele pe care ele le iau după Constituţii şi relaţiile ce au de cele mai multe ori principiile pe care le părăsesc cu acelea pe care le adoptă; pe de altă parte, vom cerceta care sunt, pentru state în general şi pentru fiecare stat în parte, mijloacele de conservare; şi, în fine, vom vedea care sunt resursele speciale ale fiecăruia dintre ele.

§2. Am arătat mai înainte1 cea dintâi cauză căreia trebuie să i se atribuie diversitatea tuturor Constituţiilor; iat-o: toate * sistemele politice, oricât s-ar deosebi între ele, recunosc drepturi şi o egalitate proporţională între cetăţeni, însă toţi se depărtează de aceasta în practică. Demagogia s-a născut aproape întotdeauna din pretenţia de a face absolută şi generală o egalitate care nu era reală decât în anumite privinţe. Pentru că toţi sunt deopotrivă de liberi, ei au crezut că trebuia să fie egali într-un mod necondiţionat. Oligarhia s-a născut din pretenţia de a face absolută şi generală o inegalitate care nu era reală decât în câteva puncte, pentru că oamenii fiind inegali numai ca avere, ei au presupus că trebuie să fie în toate şi în mod nelimitat.

§3. Unii, întemeiaţi pe această egalitate, au vrut ca puterea politică, în toate atribuţiile sale, să se împartă deopotrivă; ceilalţi,

1. Vezi mai sus, cartea III, cap. V,§8 şi urm. Aceeeaşi idee se regăseşte în mai multe pasaje.

Sprijiniţi pe această inegalitate, s-au gândit numai să-şi crească privilegiile lor; căci mărindu-le, măreau inegalitatea. Toate aceste sisteme, deşi conţin o parte de adevăr, sunt însă fundamental greşite. Astfel, de o parte şi alta, de îndată ce ei nu dobândesc ca putere politică ceea ce ei cred aşa de fals că merită, recurg la revoluţie. Desigur, dreptul de a face revoluţie ar trebui să aparţină cu mai multă dreptate cetăţenilor cu merite superioare, deşi aceştia nu se servesc niciodată de dreptul acesta; dar de fapt inegalitatea absolută nu este raţională decât pentru ei, ceea ce nu împiedică ca mulţi oameni, numai pentru că sunt de naştere ilustră, că adică au de partea lor virtutea şi avuţia1 strămoşilor lor, care le asigură nobleţea, să se creadă, datorită numai acestei inegalităţi, cu mult deasupra egalităţii comune.

§4. Aceasta este cauza generală şi, se poate spune, izvorul revoluţiilor şi al tulburărilor pe care le aduc. În prefacerile ce le produc, ele procedează în două chipuri: uneori lovesc chiar în principiul guvernământului, spre a înlocui Constituţia existentă cu alta, punând spre exemplu oligarhia în locul democraţiei sau reciproc, ori republica şi aristocraţia una în locul alteia, ori cele două dintâi în locul celor din urmă. Alteori, revoluţia, în loc să se adreseze Constituţiei în vigoare, o păstrează aşa cum o găseşte, însă învingătorii pretind să guverneze în mod personal, cu respectarea acestei Constituţii. Revoluţiile de felul acesta sunt frecvente mai ales în statele oligarhice şi monarhice.

§5. Câteodată, revoluţia consolidează ori micşorează un principiu. Astfel, când e oligarhie, revoluţia o măreşte ori o restrânge; la fel şi cu democraţia, pe care o fortifică ori o slăbeşte; şi pentru orice alt sistem, fie că ea adaugă la el, fie că scade ceva din el. Câteodată, în fine, revoluţia nu vrea să schimbe decât o parte a Constituţiei şi, spre exemplu, are numai scopul să întemeieze ori să răstoarne o anumită magistratură. Astfel, la Lacedemo-na, Lysandru2 a vrut, se spune, să distrugă regalitatea şi Pausa-nias3, eforia.

1. Vezi cartea I, cap. II,§19 şi cartea VI (4), cap. VII,§5.

2. Vezi Diodor Sicilianul, cartea XIV. Cap XIII.

3. Vezi Tucidide, cartea I, cap. CXXVIII-CXXXV.

§6. Tot astfel la Epidamn’, un singur punct al Constituţiei a fost schimbat şi numai un senat a luat locul şefilor triburilor. Astăzi chiar, acolo este de ajuns decretul unui magistrat pentru ca toţi membrii guvernământului să fie datori a se reuni în adunare generală şi, în această Constituţie, arhontele unic este un rest de oligarhie. Inegalitatea este totdeauna cauza revoluţiilor, când nimic nu o cumpăneşte în folosul acelora pe care ea îi loveşte, între egali, o regalitate perpetuă este o inegalitate de nesuferit; şi în general numai pentru a cuceri egalitatea se răzvrătesc oamenii.

§7. Această egalitate este îndoită2. Ea se poate înţelege cu privire la număr şi la merit. Prin număr înţeleg egalitatea, identitatea ca mulţime, ca întindere; prin merit, egalitatea proporţională. Astfel, numericeşte, trei întrece pe doi, precum doi întrece pe unu. Doi într-adevăr este faţă de patru în acelaşi raport ca unu faţă de doi; este o jumătate în ambele cazuri. Se poate să fie acord cu privire la fondul dreptului şi să fie divergenţă numai în privinţa proporţiei în care trebuie dat. Am spus-o şi mai sus3: unii egali într-un punct se cred egali într-un mod absolut; alţii, inegali într-o singură privinţă, vor să fie inegali în toate privinţele fără excepţie.

§8. Aşa se explică adesea că cele mai multe guvemâminte sunt sau oligarhice, sau democratice. Nobleţea, virtutea sunt partea numărului celui mic şi calităţile contrare, aceea a majorităţii, în nici un oraş nu s-ar putea cita o sută de oameni de naştere ilustră şi cu o virtute fără pată; din contră, aproape pretutindeni se vor găsi mulţimi de săraci. Este primejdios a pretinde să constitui egalitatea reală ori proporţională în toate consecinţele sale; faptele sunt aici pentru a o proba. Guvernămintele întemeiate pe aceste baze nu sunt niciodată solide, pentru că este imposibil ca din eroarea ce s-a săvârşit de la început, în principiu, să nu reiasă cu vremea un rezultat vicios. De aceea trebuie să se combine împreună şi egalitatea după număr şi egalitatea după merit.

1. Vezi mai sus, cartea III, cap. XI.§1.

2. Distincţia aceasta, foarte însemnată în politică, ca şi aiurea, este a lui Platou. Vezi Legile, cartea VI, pag. 757 b.

3. Vezi mai sus, cap. acesta,§1 şi pasajele la care el trimite.

§9. Oricum ar fi, democraţia este mai statornică şi mai puţin supusă răzvrătirilor decât oligarhia. În guvemămintele oligarhice răzvrătirea se poate naşte din două părţi: de la majoritate ori de la minoritate, care se răscoală contra ei însăşi sau contra poporului; democraţia are de combătut numai minoritatea oligarhică. Poporul nu se răscoală niciodată împotriva lui însuşi sau cel puţin mişcările de felul acesta sunt fără însemnătate. Republica, în care domină clasa mijlocie1 şi care se apropie de democraţie mai mult decât oligarhia, este cel mai stabil din toate aceste guvernăminte.