CAPITOLUL II

§1. Pentru că voiam să studiem unde se nasc discordiile şi frământările politice, să examinăm mai întâi într-un mod cu totul general originea şi cauzele lor2. Toate aceste cauze, trebuie să spunem, se pot reduce la trei capitole, pe care le vom indica în puţine cuvinte; acestea sunt: dispoziţia morală a celor care se răzvrătesc, scopul răzvrătirii şi, în al treilea rând, împrejurările hotărâtoare care aduc tulburarea şi neînţelegerea printre cetăţeni. Am spus mai înainte3 ce porneşte în general spiritele spre o revoluţie, iar această cauză este de căpetenie printre toate. Cetăţenii se revoltă când din dorul egalităţii, când se văd, deşi se pretind egali, jertfiţi unor privilegiaţi, când de dorul inegalităţii şi a dominării politice, dacă în ciuda inegalităţii ce şi-o propun, ei n-au mai multe drepturi ca ceilalţi, ori n-au decât drepturi egale sau chiar mai puţin întinse.

§2. Aceste pretenţii pot fi raţionale, după cum pot fi şi nedrepte. Spre exemplu, inferiorul se revoltă spre a dobândi egalitatea; egalitatea o dată obţinută, el se revoltă spre a domina. Aceasta este, în general, pornirea de spirit a cetăţenilor care încep

1. Vezi cartea VI (4), cap. IX, toată teoria lui Aristotel despre însemnătatea şi virtuţile politice ale clasei mijlocii.

2. Vezi mai sus. Cap. 1, Şj7. Platou recunoaşte o singură cauză revoluţiilor: discordia chiar între membrii guvenământului. Republica VIII, pag. 545 c.

3. Montesquieu a tratat din punctul său de vedere un subiect aproape asemănător, studiind, în cartea VIII din L’Esprit des Lois, cauzele care corup principiile de guvernământ şi care, prin urmare, le ruinează.

Revoluţia. Scopul lor, când se răzvrătesc, este de a pune mâna pe averi şi pe demnităţi, ori de a scăpa de întuneric şi de mizerie; căci adesea revoluţia a avut de obiect numai a-l scăpa pe câţiva cetăţeni ori pe amicii lor de înjosire sau de plata unei amenzi.

§3. În fine, cât priveşte cauzele şi influenţele particulare care determină pornirea morală şi dorinţele ce le-am semnalat, ele sunt, dacă vrem, în număr de şapte, cu toate că putem, după voia noastră, să numărăm şi mai multe. Două sunt identice cu cauzele arătate mai sus1, deşi ele nu lucrează aici în acelaşi mod. Ambiţia bogăţiei şi aceea a onorurilor, despre care am vorbit, poate aprinde discordia, fără ca să pretindă nici pe una nici pe cealaltă pentru sine, ci numai din indignarea de a le vedea, pe drept ori pe nedrept, în mâinile altuia. La acestea se poatea adăuga insulta, frica, superioritatea, dispreţul, creşterea disproporţionată a câtorva părţi ale cetăţii. Se mai pot de asemenea socoti drept cauze de revoluţie intriga (politică), neglijenţa, cauzele nesensibile şi, în fine, deosebirile de origine.

§4. Se vede fără cea mai mică osteneală şi cu deplină evidenţă importanţa politică ce o pot avea insulta şi interesul şi cum aceste două cauze produc revoluţii. Când oamenii care guvernează sunt insolenţi şi lacomi, lumea se ridică împotriva lor şi contra Constituţiei, care le dă privilegii aşa de nedrepte, fie că fac avere în paguba particularilor fie că o fac în paguba publicului. Nu este mai greu de a înţelege ce influenţă pot exercita onorurile şi cum pot pricinui ele răscoale. Cineva se revoltă când se vede lipsit personal de orice distincţie şi când ceilalţi sunt încărcaţi cu ele. Este o nedreptate egală când unii sunt onoraţi, iar alţii umiliţi peste măsură; e drept numai dacă puterea se împarte potrivit cu meritul.

Superioritatea este de asemenea un izvor de discordii civile

1. Vezi mai sus,§2. Hobbes (De Corpore politico, cap. VIII) a clasat cauzele revoluţiilor aproape ca şi Aristotel aici. Vezi şi Decadele lui Tit Liviu cartea III, cap. VI. Montesquieu a omis să facă o teorie generală a revoluţiilor şi, desigur, aceasta este o lacună foarte regretabilă într-o lucrare aşa de completă. Doar a indicat subiectul acesta în cartea V. Rousseau nu l-a tratat nicăieri de-a dreptul. Se Poate spune că problema aceasta e una dintre cele mai puţin analizate, deşi una dintre cele mai curioase ale ştiinţei politice.

Când se iveşte înăuntrul statului ori al guvernământului însuşi influenţa preponderentă fie a unui singur individ, fie a mai multora-ea dă de obicei naştere unei monarhii ori unei dinastii oligarhice1§5. De aceea s-a conceput în unele state, contra acestor mari talente politice, mijlocul ostracismului2; aceasta au făcut-o Argos şi Atena. Dar e mai bine a stăvili chiar de la începutul lor superiorităţile de speţa aceasta decât a le vindeca cu un asemenea leac, după ce au fost lăsate a se forma.

Frica este pricină de răzvrătire când nişte vinovaţi, de teama pedepsei, se revoltă; ori când, prevăzând un atentat, cetăţenii se răscoală mai înainte de a se săvârşi acest atentat contra lor. Astfel, la Rodos3, cetăţenii fruntaşi se răzvrătiră contra poporului spre a scăpa de judecata care-l lovise.

§6. Dispreţul dă de asemenea naştere răzvrătirilor: în oligarhie, când majoritatea, exclusă de la orice funcţie publică, simte superioritatea forţelor sale; în democraţie, când bogaţii se revoltă din dispreţ faţă de turbulenţa populară şi faţă de anarhic. La Teba, după lupta de la Oenofita4, guvernământul democratic a fost răsturnat, pentru că administraţia era pe drept urâtă; la Megara5, demagogia a fost învinsă de către propria sa anarhie şi dezordinile sale. Aşa s-a întâmplat şi la Siracuza6, înainte de tirania lui Gelon; şi la Rodos7 tot aşa a făcut poporul înainte de revoluţie8.

§7. Creşterea disproporţionată a câtorva clase ale cetăţii pricinuieşte de asemenea frământări politice. Este întocmai ca şi corpul omenesc, ale cărui părţi trebuie să se dezvolte proporţional pentru ca simetria întregului să-şi păstreze fiinţa; ea ar fi expusă

1. Vezi cartea VI, cap. V, ş 1.

2. Vezi discuţia ostracismului” cartea III, cap. VIII,§2.

3. Prima revoluţie din Rodos şi cea de a treia sunt puse prima în anul 396 a. Chr., iar cealaltă în 410 a. Chr.

4. Lupta aceasta în care atenienii i-au bătut pe tebani s-a dat în 458 a. Chr. Vezi Tucidide, cartea I, cap. CVI1I şi Diodor Sicilianul, cartea XI, pag. 61.

5. Vezi mai jos, cap. IV,§3. Excesul acesta de democraţie ar fi avut loc, după unii, cam în timpul Iui Teognis, care face aluzie la el în versul 677, cam pe la 540 a. Chr.

6. În 470 a. Chr.

7. Vezi paragraful precedent şi nota.

8. Face aluzie la revoluţia din Rodos pomenită mai sus.

Să piară, dacă piciorul ar creşte de patru coţi şi restul corpului numai de două palme. Fiinţa ar putea chiar să-şi schimbe cu totul specia dacă s-ar dezvolta fără proporţia, nu numai a dimensiunilor, ci şi a elementelor alcătuitoare. Corpul politic se compune de asemenea din părţi diverse, dintre care unele iau adesea, pe ascuns, o dezvoltare primejdioasă: spre exemplu, clasa săracilor în democraţii şi în republici.

8. Se întâmplă chiar câteodată că împrejurări neprevăzute aduc rezultatul acesta. La Tarent1, majoritatea cetăţenilor fruntaşi fiind ucisă într-o luptă contra iapygilor, demagogia a înlocuit republica; aceasta puţin timp după războiul mezic. Argos, după bătălia din Şeapte2, unde Cleomene Spartanul distrusese armata argiană, a fost silit să dea drept de cetăţenie periecilor. La Atena3, clasele fruntaşe au pierdut din puterea lor pentru că au fost îndatorate să servească şi ele în infanterie, după pierderile pe care le suferise armata aceasta în războaiele contra Lacedemonei4. Revoluţiile de felul acesta sunt mai rare în democraţie decât în toate celelalte guvernăminte; totuşi, când numărul bogaţilor se măreşte şi când averile se măresc, democraţia poate degenera în oligarhie, fie temperată, fie violentă.

§9. În republici, intriga (politică) este de ajuns să aducă, chiar fără miş’cări tumultuoase, schimbarea~Constituţiei. La Herea5, spre exemplu, s-a părăsit calea alegerii pentru aceea a sorţilor, deoarece prima adusese la putere numai intriganţi.

Neglijenţa poate de asemenea pricinui revoluţii, când este împinsă până acolo încât lasă să cadă puterea în mâna unor duşmani ai statului. La Orea6, oligarhia a fost răsturnată numai din cauză că Heracleodor fusese ridicat la rangul de magistrat; el introdusese republica şi democraţia în locul sistemului oligarhic.

1. Vezi mai jos, cap. VI,§2 şi mai sus, cartea VII, cap. III,§5. Bătălia a avut loc în 473 a. Chr. Vezi Herodot, Polymmia, cap. 170,§2 şi Diodor Sicilianul, canea XI, cap. 52,§4.

2. Se crede că numele vine de la ziua a şaptea a unei luni ce nu se ştie. Alţii îl iau drept un nume de localitate. Vezi Herodot, Eralo, cap. 76-80.

3. Tucidide, cartea VI, cap. 31.

4. Războiul Peloponesian aşa de fatal pentru Atena.

5. E un oraş cu numele acesta în Arcadia.

6. Colonie ateniană în Etolia.

Câteodată, revoluţia are loc în urma unor cauze foarte neînsemnate; şi vreau să spun cu aceasta că legile pot suferi o prefacere de căpetenie din cauza unui fapt ce se consideră fără însemnătate şi care abia se bagă de seamă. La Ambracia1, spre exempiu, censul era la început foarte mic; în final l-au desfiinţat cu totul, sub pretext că un cens aşa de mic nu se deosebeşte deloc sau se deosebeşte foarte puţin de lipsa sa totală.

§10. Diversitatea de origine poate de asemenea să producă revoluţii, până când amestecul raselor devine complet; căci statul nu se poate alcătui din primul neam venit, după cum nu se formează în orice împrejurări. De cele mai multe ori, prefacerile acestea politice au fost pricinuite de către admiterea la dreptul de cetate a unor străini domiciliaţi de multă vreme sau a unor noi sosiţi. Acheenii se uniseră cu trezenienii pentru a forma Sybaris2; însă, făcându-se în curând mai numeroşi, alungară pe ceilalţi, crimă pe care mai târziu trebuiră s-o ispăşească. Sybariţii nu au fost, de altfel, mai bine trataţi de către tovarăşii lor de colonie la turium; ei au fost alungaţi pentru că pretindeau a pune stăpânire pe cea mai bună parte a teritoriului, ca şi cum ar fi fost proprietatea lor. La Bizanţ, colonii sosiţi de curând urziră o cursă contra cetăţenilor, dar fură bătuţi şi nevoiţi să se retragă.

§11. Antisseenii3, după ce i-au primit pe exilaţii din Chios, trebuiră să scape de ei numai prin luptă. Zancleenii4 fură expulzaţi din propriul lor oraş de către samieni, pe care îi primiseră acolo. Apollonia din Pontul5 Euxin avu să sufere o revoltă, fiindcă a dat dreptul de cetate unor coloni străini. La Siracuza6 discordia civilă ajunsese până la lupte, fiindcă după răsturnarea tiraniei se făcuseră cetăţeni din străini şi din soldaţii mercenari. La Amphipolis1,

1. Colonie a Corintului pe marea Ionică.

2. Vezi Diodor Sicilianul, cartea XII.

3. Strabon, cartea I, pag. 55. Antisse fusese întâi o insulă; mai târziu, în urma unor zbuciumări ale solului, ea s-a reunit cu insula Lesbos.

4. Zânele a fost mai întâi numele Messinei în Sicilia. Vezi Herodot, Erato, cap. XXII şi urm.

5. Apollonia din Pont era o colonie ioniană. Vezi mai jos, cap. V,§7.

6. Vezi Herodot, Polymnia, cap. 155 şi Diodor Sicilianul, cartea XI, cap. 68,§5. Vezi şi Montesquieu, L Esprif des Lois, cartea VIII, cap. II.

7. Oraş din Tracia. Vezi mai jos, cap. V,§6.

Ospitalitatea dată unor coloni din Chalcis deveni fatală majorităţii cetăţenilor, care se văzură alungaţi de pe teritoriul lor. În oligarhii, mulţimea este aceea care se revoltă, pentru că ea se pretinde, cum am spus-o deja1, păgubită de către inegalitatea politică şi pentru că crede că are drepturi la egalitate. In democraţii se revoltă clasele înalte, pentru că ele au numai drepturi egale, cu toată inegalitatea lor.

§12. Poziţia topografică este îndestulătoare câteodată prin ea însăşi ca să provoace o revoluţie; spre exemplu, când împărţirea însăşi a terenurilor împiedică ca oraşul să aibă o adevărată unitate. Astfel, s-a putut vedea la Clazomene duşmănia locuitorilor Chytonului faţă de locuitorii insulei; tot astfel cu colophonienii şi notienii2. La Atena, este dezbinare între opiniile politice ale diverselor părţi ale oraşului, iar locuitorii Pireului sunt mai democraţi ca cei ai cetăţii. Intr-o luptă sunt de ajuns câteva şanţuri de sărit şi cele mai mici obstacole spre a rupe falangele; tot astfel şi în stat, orice deosebire ajunge spre a aduce discordia. Dar cel mai putenic motiv de neînţelegere este virtutea de o parte şi viciul de cealaltă; bogăţia şi sărăcia vin numai pe urmă, apoi, în fine, multe alte cauze mai mult ori mai puţin influente şi printre ele şi cauza de care am vorbit.