Culegând Amor odată

Flori de roze în grădină,

N-au văzut că tupilată

Era-n frunze o albină,

Ce cu ghimpul ei ascuns

La un deget l-a împuns.

Întru cruda sa durere

Începu cu plâns să țipe;

Cătând balsam, mângâiere,

Se grăbea cu ambe-aripe

Drept la Vinerea să zboare,

Plin de frică cum că moare,

Amar mie, zis-au, mamă,

Aleu, mamă, iacă mor!

Cu o dardă-mi face samă

Acel șerpe zburători,

De corp iute, deși mic,

Țăranii albină-i zic.

Însă Vinerea-i răspunde:

Dacă-albinei micul spin

De atât rău te pătrunde,

O, Amorule, ce chin

Simte-o inimă-ncruntată,

Ce o-mpunge-a ta săgeată!