Scrie-mi, pictore ghibace,

Pe-a mea doamnă departată,

După cum pe ea voi face

Prin al meu vers vederată.

Negre coame cu lucie,

Să se-ncrețe de-a lor voie,

Și de poți prin măiestrie

Fă miresme ca să ploaie.

Albă frunte să se vadă

Și umbroase, dese gene,

Preste care-n cerc să cadă

Negricioasele sprincene.

Te rog, însă, scrie-acele

Gemeni arcuri înmândrite,

Ca vederea să înșele

De sunt două sau unite.

Căutătura-i fă sănină

Ca văpaia scânteioasă;

Ochi albaștri fă-i de-Atină

Sau de Vinerea frumoasă.

Scrie-n tinerică față

Lângă roză unit crinul,

Când în mai de dimineață

După rouă-și deschid sinul.

A ei buze de corale

Către sărutări să-mbie,

Înmierită fă o cale

De-îngerească armonie.

Fă ca-n aer făr de nori

Împregiurul ei să zboare,

Împreună cu Amori,

Și pe grații surioare.

Dar al ei să nu ascundă

Haruri o mantelă deasă,

Ca fantazia să pătrundă

La frumseță mai aleasă.