Nu-n politie, ci la sat,

Care-i zic la noi Vlahor,

De români împoporat,

M-a cuprins duios amor,

Fiica unei văduvi bune,

Între fete chiar minune!

Zis-am: Mamă, o dulce stea

Luminează-n a ta casă,

A ta fată mi-e mireasă

Ș-o voi duce-n casa mea,

În viață ca să fie

A românului soție.

Ah, nu știți în ochi, în față

Câtă grație și frum˘seață!

A ei buze erau scrise

Chiar cu roș de trandafir,

Sărutarea ei văpsise

Ș-a mea buză de profir.

În trei râuri limpegioare

Spalai roșul buzei mele,

Însă unde roșioare

A văpsit râuri trustrele,

Roș văpsis-a mărei prund

Ș-a ei ape pănă-n fund!