Umelită alăută,

Alăută a lui Amor,

Tu ce viața me trecută

Ai cântat de multe ori,

În zadar cu măgulie

Și nădejde m-ai păscut;

Cânt-acum cu duioșie

Răpaosul ce-am pierdut!

Îns-amorul în privire

Silvii mele străluce

Și credem c-a me sâmțire

Tot de-acel foc să hrăne.

A ei buzăle credință

Ș-amor mie îmi jura,

Însă văd c-a ei voință

Au fost de-a mă înșăla.

Îndulcita ei rostire

Pune inima me-n giug;

Până și a ei zâmbire

Plin-au fost de vicleșug.

Ea ca Vănără îi frumoasă,

Dar aș vre, ah, mie amar,

Ca să fie mai duioasă,

Sau să n-aibă atâta har.

Alăută umelită,

Vino, mângâie al meu sin,

Du la Silvia oțărâtă

Înfocatul meu suspin!

Tânguindu-te, îi spune

De năcazul meu cumplit

Ce viața acum răpune

Care ei am fost sfințit.