Ah, ce soartă înfiorată!

Zicea clopotul odată

Cătră limba ce-l lovea.

Ușor lucru ți se pare

A urla fără-ncetare

Atât vuiet și de ce?

Di ce, nu știu, limba-i zice,

Aninatu-m-au aice

Să-ți dau ghionturi nencetat.

Pe frânghie-ntreabă, vere,

Ea mă trage cu putere,

De-am lovit, am ascultat.

Clopotul de la frânghie

Di se mișcă vra să știe,

Di ce trage cu amar?

Dar frânghia răsucită

Zice că pre ea învită

Însetatul palamar.

Palamarul de-altă parte