Preste ramul unui sorb

S-așezasă domnul corb,

Țiind în plisc o bucată

De caș, ce-o avea furată.

Vulpea, cum l-au mirosit,

Sub acel sorb au venit

Și-n sus căutând, i zice:

Buna ziua, venetice!

Cât ești mândru și frumos!

Dacă viersul cel duios

Ți-i c-a penilor odoare,

Tu-ntreci pe privighitoare.

De mândrie îngâmfat,

Corbul pliscul au căscat,

Și vrând viersul să înceapă,

Cașul pe pământ îl scapă.

Atunci vulpea brânza apucă

După ce o și îmbucă,

Cătră corb, spre mângâiere,

Zice: En ascultă, vere,

Cel ce știe lingușala

Să îndoapă-n socoteala

Celuia care-l ascultă.

Astă daună nu-i prea multă

Pentru-un adevăr curat.

Atunci corbul rușinat

Giură că minciuni c-acele

Alte dăți n-or să-l înșele.