Cu-nălțată, mândră frunte,

Un deșert spic defăima

Pe un spic plin de grăunte

Ce în gios se atârnă.

Zisă deci l-a lui vecin:

De râs lucru-i curios

Că ții capul așa gios!

Îns-atunce spicul plin

Au răspuns l-această ceartă:

Nu doresc a mă schimba;

A mea frunte-aș rădica

Când c-a ta ar fi deșartă!