Stânca odată,

Îngreunată,

Gemea și se văieta,

Încât din giur s-aduna

De mami și de moașe cete,

Crezând că ea va să fete

Un târg ca Iașii măcar.

Vuiet, sunet în zădar,

Căci stânca când au născut

Un spân șoaric s-au văzut!

Astă fabulă s-apleacă

Cătr-acii ce vor să facă

Lucru mare pre pământ,

Ș-apoi iesă numai... vânt!