De stejar ușoară frunză

Prin aer se rotolea;

Uitând c-au ieșit din grunză,

Tot în sus zburând, zicea:

Cât departe de pământ

Începui a-mi înalța!

Ori pre căile de vânt

Cine poate a-mi urma?

Ea se-nalță cătră soare,

Pe cât zefirii au suflat;

Dar abia stă a lui boare,

Frunza-n vale au picat.

Veți cădea și voi odată,

Ce sunteți ferice o zi,

Dacă schimbătoarea ceată

Va-nceta a vă iubi!