Lupul și mielul

Orice face cel mai mare,

Dreptate-n toate are,

Precum vom videa aice

Din o fabulă ce-oi zice.

Un miel foarte însetat

S-adăpa în râu curat,

Unde lupul, cătând pradă,

Începu cu mielul sfadă,

Zicându-i cu rost turbat:

Ori de ce mă înfruntezi

Și să turburi cum cutezi

Limpedea mea băutură?

I-au zis mielul: Doamne, iartă,

La mânie nu te-ntartă,

Mai ales dacă ai vra

Să-nțelegi măria-ta

C-apa din sus cură-n vale

La șerbul măriei-tale;

Și s-o turbur eu nu pot

Cu piciorul, nici cu bot!

Mi o turburi și-acum iară,

I-au zis cruda acea fiară;

Știu că-n anul cel trecut

Tu de lupi ai zis bârfele!

Cum puteam să zic acele,

Când n-am fost încă născut?

Crede, doamne, că ș-acuma

Eu sug lapte de la muma.

De n-ai fost tu, apoi, zău,

Au fost un frate al tău.

Nici un frate eu nu am.

Așadar, ț-au fost vrun neam,

Că toți câni, păstori și oi

Bat din veci resbel cu noi!

Zicând ceste, îl îmbrâncă

Și îl duce la pădure,

Unde, fără să-l înjure,

Îl despoaie și-l mănâncă.

Share on Twitter Share on Facebook