Cât se poate, se cuvine

Fă altuia vre un bine,

Că veni-va-ți multe ori

D-unde n-aștepți agiutori,

Precum vei vedea aice

Din o fabulă ce-oi zice.

Un guzgan, ce supt pământ

I s-urâsă a sta mereu

Zburdând iesă ca un tânt

Și-ntră-n brânca unui leu

Dar acest-au arătat

Cuget chiar de împărat,

Căci în loc ca să-l sugrume

L-au lăsat să roadă-n lume.

Însă astă bună faptă

Mulțămită-i află dreaptă.

Se par lucruri necrezute

Un guzgan pe leu s-agiute!

Din a sa pădure deasă

Umblând leul ca să iasă,

În o cursă-ntinsă-ncape

Și cercând din ea să scape

Muge, bietul, tot se urcă,

Însă-n lați mai mult se-ncurcă,

Încât acel domnitor

Nicicum poate să-și agiute

Dar întâi de vânător

Guzgănelul venind iute,

Pe rețeaua ce-l înoadă

Nevoindu-să să roadă,

Într-atâta-au distrămat

Pănă pe leul au scăpat.