Un mic pește,

Mare-a crește,

Dacă zile va avea;

Dar prinzându-l tu abia,

Să-i dai drumul, iar să-ți vie,

Ar fi mare nebunie!

Un crap încă foarte mic,

Fiind încă chiar pitic,

Păscuitu-s-au odată

În o apă turburată.

Când păscariul l-au văzut

Au zis: Bunu-mi început,

Unul mulți va să-mi câștige,

Și cu ii pe tine-oi frige;

Deci în sac așteaptă-un pic!

Crapu-i zice-n a lui limbă:

Ce-i să faci c-un pește mic?

Cu un mare, rog, mă schimbă,

Că în zamă sau friptură

Nice-s de-o îmbucătură;

Lasă-mă să mă fac crap,

Că de undiță nu scap.

Ș-apoi preț va da becierul

Să mă ducă la boierul,

Când acuma pănă-n sară

Osteni-vei tu aici

Ca să scoți din apă-afară

Mizerabilii pitici!

Dar păscariul flămânzit,

Care zama-n gând o soarbe,

Nu se-nșală d-aste vorbe

Și-n acest chip i-au vorbit:

Ce ghibace ritorie

Dizvălești acuma mie,

Să te duci l-a mea odaie,

Acolo în o tigaie

Când în cald unt vei pluti

Mult mai bine-i sfârâi.

Căci proverbia e bună:

Ce-i în mână nu-i minciună.