Atunci când, o, zi amară, aceea oară-a fi vecină

Să purced din ceste locuri d-unde soarta mă desparte,

Lăcrămând și cu suspinuri arunca-voi de departe

Depeurma mea ochire cătră țara cea latină.

Dar pe când în luntre ușoară brăzdui-voi Marea Eusină,

Înfocata-mi cugetare, străbătând câmpii deșarte,

Înturna-va deseoară l-adăpostul cel de arte

Și la templul giunei Muze, unde arde-a mea lumină.

Acolň a Romei genii au statornic tronul lor,

D-unde răspândesc în lume nemurinde a lor rază,

De virtute, înțelepciune, de al patriei amor.

Acea stea a mântuirei, care astăzi mă-nviază,

Fie ca să mă conducă și în timpul viitor,

Și-amorțita mea simțire pentru patrie fac-o trează.