În a cerului tărie șase stele scânteiază

Ș-între cele fără număr răspândesc mai viu lucor,

Precum soarele pământul ele mintea luminează

Cu cea rază ce purcede de l-al lumei Urzitor.

Acolo petrec în faimă geniile fericite,

Care sunt de a lor muză nemurirei consfințite.

Nu averea, nici fortuna, nu drit moștenit-au nume

După moarte deschid poarta la mausoleul stelit,

Nici poate să înfrâneze pizmătara oarbă lume

Zborul celui ce-n virtute, fiind în ea, a trăit.

Pre poeta la luceferi duce-a geniei făclia,

Entuziasmul l-aripează, cale-i face armonia.

Acolo dintăi profeta, cântător de imne sânte,

A depus antica harfă, mântuind pe Israil.

De-acolo răsună încă înfocatele cuvinte

A lui Omer, Oraț, Pindar, lui Ovid, Corneil, Virgil,

Milton, Șiler și Petrarca de-colo pre oameni cheamă

La virtute, l-amor nobil, și-s a tiranilor teamă.

Voi, ce-n sân purtați pe-Apolon, patrioți din românie,

Deș-ursita vă desparte, armonia va uni!

Patria, care vă-ascultă, tema muzei voastre fie,

Ca și ea întru lumină să se poată înnoi,

Ca prin fapte virtuoase, de o mai dorită soartă,

Deamnă chiar să se arăte și de numele ce poartă.

Acordați române versuri p-armonioase alăute,

Într-un rost, ca și poporul, geamăn cu cel italian,

Să învețe amor de patrie, dor de glorie, virtute,

Și românul de pe Istru, ș-al Carpaților muntean,

Cel ce bea-n Siret, în Nistru și-n a Murișului unde,

Cel l-a cărui triste doine plaiul Pindului ³ răspunde.

Când românul va cunoaște, prin a cântului putere,

A sa gintă, a ei soartă, ce-i ascunsă-n viitor,

Versul când din ochi va stoarce lacrima cea de plăcere,

Pe româna tinerică când va-ncinde-o de amor,

A românului poeta atunci lumea va să vadă

Numele-ncins de cunună strălucind chiar în Pleiadă.