O, tu, râule mărețe, ce întinzi a tale unde

Între șepte colnici, faima al Ausoniei vechite,

De la tine rechem astăzi, în durerile profunde,

Adăpost și lin repaos lângă râpele-nverzite.

Mai plăcut și senin aer nu-l aflai încă oriunde,

Văi, preluci, stânci, râurele ce atât să mă învite

Ca cea patimă-ncruzită care inima-mi pătrunde

S-o rezic în dulcea limbă al Italiei mărite.

Nici sunând pe fluier doine încă-n Dacia umbroasă

N-auzit-am în junie dulce viersuri așa line

Precum sun-a lui Petrarca lira cea armonioasă.

Nici aiure mai duioase nu văzui, nici mai senine

Două stele-ncântătoare între grații mai frumoase

Decât care lucesc astăzi preste țările latine.