Când Isus cu cel din urmă dureros a lui suspin

A deschis, murind, morminte, tremurat-au sântul munte,

Se trezi Adam în tartar și-n păreri c-un serafin

La județ cu-ai săi îl cheamă înălță anoasa frunte.

Cufundat în cugetare de mirare, spaimă plin,

Din a umbrelor tuneric râdecând gene cărunte,

Vede-un înger și-l întreabă: Cine-i cununat de spin,

Ce pe cruce-arată lumei coasta ș-a lui tâmple crunte?

Când află că Urzitoriul de luceferi, de putere,

Învățând, dând mângâiere, fere bând, capu-au plecat,

Revărsă amar-oftare, din ochi lacrimi de durere.

Și-nturnându-se spre Eva, zise-i: Iat-a triumfat

Preste-ntunecata boltă din a ceriurilor sfere;

Cel ce pentru noi murit-au, înviere azi ni-a dat!