Din cea zi de când Orfeos, mărit zeu de armonie,

Pe-alăută-ncântătoare țărmul tracic răsuna

Și în éstazul simțirei fiare, codrii și părâie

Prin virtutea melodiei îmblânzindu-i fermeca,

Nu sunase până astăzi în a Istrului câmpie

Mai puternic viers de-acela ce produce lira ta,

De-unde nevăzutul Demon un râu varsă de magie

Preste inimile noastre ce-s răpite-n unda sa.

De ai trece-n altă lume ca să-nvii pe Euridice,

De-ai pluti, nou argonauta, cătră Colhos fabulos,

Pe furtuna-i înfrâna-o și pre tartar ai supune.

Dar menirea ta-i mai naltă, a ta soartă-i mai ferice,

Pronia prin al tău organ imnul cel armonios

Care îngeru-n ceri cântă pre pământ va să răsune!