Capitolul II.

Domnul Bennet a fost printre primii care s-au dus la domnul Bingley. Avusese tot timpul intenţia să-i facă această vizită deşi, până în ultima clipă, o asigurase pe soţia sa că nu se va duce; şi, până în seara zilei în care făcuse vizita, ea nu ştiuse nimic. Atunci i se dezvălui totul în felul următor: văzându-şi cea de a doua fiică ocupată eu dichisitul unei pălării, domnul Bennet i se adresă deodată astfel:

— Sper că-i va plăcea domnului Bingley, Lizzy.

— Nu suntem în situaţia de a şti ce îi place domnului Bingley, răspunse mama înciudată, deoarece nu-i putem face o vizită.

— Dar uiţi, mamă, spuse Elizabeth, că-l vom întâlni la reuniuni şi că doamna Long a promis să ni-l prezinte.

— Nu cred că doamna Long va face aşa ceva. Are ea însăşi două nepoate. E o femeie egoistă, falsă, nu dau doi bani pe ea.

— Nici eu, spuse domnul Bennet, şi mă bucur că nu vei avea nevoie de serviciile ei.

Doamna Bennet nu binevoi să dea vreun răspuns; dar, incapabilă să se stăpânească, începu să dojenească pe una dintre fete.

— Nu mai tot tuşi, Kitty, pentru numele Domnului! Ai puţină milă de nervii mei. Îmi calci pe nervi.

— Kitty nu-i deloc discretă cu tusea ei, spuse tatăl. Tuşeşte când nu trebuie.

— Nu tuşesc de plăcere, spuse Kitty necăjită. Când are loc balul tău viitor, Lizzy?

— De mâine în două săptămâni.

— Da, aşa e, întări mama. Şi doamna Long nu se va întoarce decât în ajun, aşa că-i va fi imposibil să ni-l prezinte pentru că nu-l va cunoaşte nici ea.

— Atunci, draga mea, s-ar putea să ai superioritate faţă de prietena dumitale şi să i-l prezinţi dumneata ei.

— Imposibil, domnule Bennet, imposibil, când eu însămi nu-l cunosc. Cum poţi fi atât de sâcâitor?

— Apreciez prudenţa dumitale. O cunoştinţă de două săptămâni este, cert, foarte puţin. Nu poţi cunoaşte adevărata fire a unui om după numai două săptămâni. Dar, dacă noi nu îndrăznim, altcineva o va face; şi, la urma urmelor, doamna Long şi nepoatele sale trebuie să-şi încerce şi ele norocul, şi de acea, cum domnia sa va considera faptul că renunţi să-ţi facă acest oficiu drept un act de gentileţe, voi prelua eu această sarcină.

Fetele îşi priviră tatăl încremenite. Doamna Bennet spuse numai: „Prostii, prostii”!

— Care poate fi sensul acestei exclamaţii emfatice? se repezi el. Consideri formalitatea prezentării şi importanţa care i se dă drept o prostie? Nu prea pot fi de acord cu dumneata în chestiunea aceasta. Ce spui, Mary? Căci tu eşti o domnişoară cu idei profunde, ştiu, citeşti cărţi serioase şi scoţi citate din ele.

Mary ar fi dorit să spună ceva foarte inteligent, dar nu ştiu ce.

— În timp ce Mary îşi pune ideile la punct, continuă el, să ne întoarcem la domnul Bingley.

— M-am săturat de domnul Bingley, replică soţia sa.

— Îmi pare rău să aud aşa ceva; dar de ce nu mi-ai spus-o mai înainte? Dacă ştiam acest lucru azi-dimineaţă, desigur, nu i-aş fi făcut vizita. Ce ghinion! Dar cum i-am făcut într-adevăr această vizită, nu mai putem să-l evităm.

Uimirea doamnelor fu tocmai ceea ce dorise el, uimirea doamnei Bennet depăşind, poate, pe a tuturor, deşi, după ce primul val de bucurie trecu, ea le declară că tot timpul se aşteptase la asta.

— Ce bun ai fost, dragul meu Bennet! Ştiam eu că te voi convinge până la urmă. Eram sigură că-ţi iubeşti fetele prea mult ca să nu iei în consideraţie o asemenea cunoştinţă. Vai, ce încântată sunt! Şi ce farsă grozavă, să te fi dus azi-dimineaţă şi să nu ne spui un singur cuvânt până acum.

— Acum, Kitty, poţi tuşi cât vrei, spune domnul Bennet şi, rostind aceste vorbe, părăsi camera, sătul de exaltarea soţiei sale.

— Ce tată minunat aveţi, fetelor! spuse ea, după ce se închise uşa. Nu ştiu cum i-aţi putea mulţumi îndeajuns pentru bunătatea lui; ca şi mie, de altfel. La vârsta noastră nu este prea plăcut – pot să v-o spun – să faci mereu cunoştinţe noi; de dragul vostru însă nu ştiu ce n-am face! Lydia, puişorul meu, deşi eşti cea mai mică, sunt sigură că domnul Bingley va dansa cu tine la balul următor.

— Oh! făcu Lydia energică, n-am nici o grijă, căci deşi sunt cea mai mică, eu sunt cea mai înaltă dintre toate.

Restul serii l-au petrecut întrebându-se cât de repede va întoarce domnul Bingley vizita domnului Bennet şi plănuind când să-l invite la masă.