Capitolul III.

Toate întrebările pe care doamna Bennet, cu ajutorul celor cinci fiice ale sale, le-a putut pune cu privire la domnul Bingley, n-au fost totuşi de ajuns pentru a-i smulge soţului său o descriere mulţumitoare a acestuia. L-au atacat în fel şi chip – cu întrebări directe, cu insinuări isteţe şi aluzii ocolite – dar el le-a dejucat cu dibăcie toată iscusinţa şi, până la urmă, au fost silite să accepte informaţiile de mâna a doua de la vecina lor, Lady Lucas. Raportul acesteia era mai mult decât favorabil. Sir William rămăsese încântat. Domnul Bingley era tânăr, foarte chipeş, extrem de simpatic şi – pentru a încununa toul – avea intenţia să vină la viitoarea reuniunea cu un grup mare de prieteni. Nimic nu putea fi mai încântător! A iubi dansul însemna un prim pas către a te îndrăgosti; şi inima domnului Bingley stârnea foarte vii speranţe.

— Dacă mi-aş putea vedea una dintre fete fericit căsătorită la Netherfield, spuse doamna Bennet soţului său, şi pe toate celelalte tot atât de bine măritate, n-aş mai avea ce dori.

După câteva zile, domnul Bingley întoarse vizita şi petrecu cu domnul Bennet, în bibliotecă, vreo zece minute. Nutrise speranţa de a fi admis în prezenţa tinerelor domnişoare, de a căror frumuseţe auzise atâtea; dar îl văzu numai pe tatăl lor. Doamnele au fost ceva mai avantajate pentru că ele avură norocul să constate – de la o fereastră de sus – că tânărul purta o haină albastră şi călărea pe un cal negru.

Curând după aceasta i se trimise o invitaţie la masă, iar doamna Bennet alcătuise deja un meniu care să facă cinste artei sale de gospodină, când sosi un răspuns ce amâna totul. Domnul Bingley era obligat să fie în oraş în ziua următoare şi, ca atare, îi era imposibil să accepte onoarea ce i se făcuse etc. Doamna Bennet fu foarte dezamăgită. Nu-şi putea închipui ce treburi avea la oraş, atât de curând după sosirea lui în Hertfortshire; şi începu să se teamă că s-ar putea ca domnul Bingley să zboare mereu dintr-un loc în altul şi să nu se stabilească niciodată la Netherfield, cum ar fi trebuit să facă. Lady Lucas i-a liniştit puţin temerile sugerându-i că dânsul plecase la Londra numai ca să-şi aducă prietenii la bal; şi în curând se zvoni că domnul Bingley urma să vină cu douăsprezece doamne şi şapte domni. Fetele s-au întristat auzind de numărul atât de mare de doamne; dar s-au consolat în ajunul balului, când au aflat că, în loc de douăsprezece, a venit de la Londra numai cu şase persoane – cele cinci surori ale sale şi un văr. Când însă grupul şi-a făcut apariţia în salon, se compunea numai din cinci, cu totul – domnul Bingley, cele două surori ale sale, soţul surorii celei mari şi încă un bărbat tânăr.

Domnul Bingley era chipeş şi avea maniere de domn; o ţinută frumoasă şi o purtare simplă, neafectată. Surorile sale erau femei subţiri, cu un aer foarte la modă. Cumnatul lui, domnul Hurst, părea să fie un domn; dar prietenul său, domnul Darcy, atrase atenţia întregului salon prin distincţia persoanei sale – înălţimea, trăsăturile frumoase, expresia nobilă – şi prin zvonul care, cinci minute după ce intrase, era pe buzele tuturor, că ar avea zece mii pe an. Domnii au declarat că era un bărbat de toată frumuseţea; doamnele, că era mult mai frumos decât domnul Bingley; şi a fost privit cu mare admiraţie cam jumătate din seara aceea, până când comportarea lui a produs o indignare care a răsturnat valul popularităţii câştigate: pentru că descoperiseră că era mândru, că se credea superior celorlalţi, că era imposibil de mulţumit; şi nici toată marea lui moşie din Derbyshire nu l-a mai putut atunci salva de a fi socotit un om cu o purtare dezagreabilă, respingătoare; era de necomparat cu prietenul său.

Domnul Bingley făcuse imediat cunoştinţă cu toate persoanele mai importante din salon, fusese plin de viaţă, expansiv; dansase, fiecare dans, îi păruse rău că balul se sfârşise atât de devreme şi spusese că va da el însuşi un bal la Netherfield. Asemenea însuşiri grăiau de la sine.

Ce contrast între el şi prietenul său! Domnul Darcy a dansat numai o dată cu doamna Hurst şi o dată cu domnişoara Bingley, a refuzat să fie prezentat vreunei alte doamne şi şi-a petrecut restul serii învârtindu-se prin salon şi aruncând o vorbă, când şi când, câte unuia din grupul său. Se lămuriseră asupra caracterului său. Era omul cel mai înfumurat, cel mai antipatic din lume şi toţi sperau că nu va mai veni pe acolo niciodată. Printre cei mai porniţi împotriva lui era doamna Bennet, a cărei indignare faţă de purtarea domnului Darcy, în general, se ascuţise până la o ranchiună personală, din cauza afrontului adus uneia dintre fiicele sale.

Elizabeth Bennet fusese obligată să piardă două dansuri, din cauză că erau prea puţini domni; şi, în acel timp, domnul Darcy se aflase destul de aproape pentru ca ea să audă, întâmplător, o conversaţie dintre el şi domnul Bingley care venise de la dans, pentru o clipă, spre a insista pe lângă prietenul său să danseze şi el.

— Haide, Darcy, îi spuse, te rog, vino. Nu pot să sufăr să te văd stând deoparte, singur, în felul acesta stupid. Ai face mult mai bine să dansezi.

— Nici nu mă gândesc. Ştii cit detest acest lucru, afară doar de cazul când îmi cunosc foarte bine partenera. Într-o adunare ca aceasta mi-ar fi insuportabil. Surorile tale sunt angajate şi în tot salonul nu există o altă femeie cu care să pot dansa, fără să însemne o pedeapsă pentru mine.

— N-aş putea fi atât de mofturos ca tine, exclamă Bingley, pentru nimic în lume! Pe cuvântul meu, n-am întâlnit în viaţa mea atâtea fete drăguţe ca în seara asta; şi câteva dintre ele, vezi, sunt neobişnuit de frumoase.

— Tu dansezi cu singura fată frumoasă din această încăpere, spuse domnul Darcy, privind-o pe cea mai mare dintre domnişoarele Bennet.

— Oh! Este făptura cea mai frumoasă pe care am văzut-o vreodată! Este însă colo, chiar în spatele tău, una dintre surorile ei care-i foarte drăguţă şi, cred, foarte plăcută. Te rog dă-mi voie să-i cer partenerei mele să i te prezinte.

— Despre care vorbeşti? şi, întorcându-se, o privi o clipă pe Elizabeth, până ce, întâlnindu-i privirea, îşi plecă ochii şi răspunse cu răceală; e acceptabila, dar nu destul de frumoasă ca să mă tenteze pe mine şi, în momentul de faţă, nu am poftă să dau atenţie tinerelor domnişoare neglijate de alţi bărbaţi. Ai face mai bine să te întorci la partenera ta, să te bucuri de zâmbetele ei, deoarece cu mine îţi pierzi timpul.

Domnul Bingley îi urmă sfatul. Domnul Darcy se îndepărtă, iar Elizabeth rămăsese cu sentimente nu prea cordiale pentru el. Povesti totuşi cu mult haz această întâmplare prietenelor sale, căci avea o fire vioaie, glumeaţă, care se amuza de orice lucru ridicol.

În general, seara trecu în mod plăcut pentru toată familia. Doamna Bennet îşi văzuse fiica cea mare mult admirată de oaspeţii de la Netherfield. Domnul Bingley dansase cu ea de două ori şi surorile lui o remarcaseră. Jane era tot atât de încântată de toate acestea, ca şi mama ei, dar într-un fel mai rezervat. Elizabeth se bucura de bucuria Janei. Mary auzise cum fusese prezentată domnişoarei Bingley, ca cea mai cultivată fată din împrejurimi; Catherine şi Lydia fuseseră destul de norocoase şi nu duseseră lipsă de parteneri, singurul lucru – după cum li se spusese – de care trebuiau să se preocupe la un bal. S-au întors deci toate bine dispuse la Longbourn, satul în care trăiau şi unde treceau drept locuitorii cei mai de vază. L-au găsit pe domnul Bennet încă treaz. Cu o carte în mână, el uită de timp; şi, în cazul de faţă, era şi foarte curios să afle ce se întâmplase într-o seară ca aceea, care iscase speranţe atât de frumoase. Ar fi preferat, mai degrabă, ca soţia lui să fie dezamăgită de noul venit, dar îşi dădu seama imediat că va avea de ascultat cu totul altă poveste.

— Oh! dragul meu Bennet, strigă ea de cum deschise uşa, am avut o seară încântătoare, un bal nemaipomenit. Cât aş fi vrut să fii acolo! Jane a fost atât de admirată; ce putea fi mai bine! Toţi au spus că arată foarte bine şi domnul Bingley a găsit-o tare frumoasă şi a dansat cu ea de două ori. Gândeşte-te numai la asta dragul meu! Într-adevăr au dansat de două ori; ea a fost singura din tot salonul pe care a invitat-o şi a doua oară. În primul rând a poftit-o pe domnişoara Lucas. M-am simţit atât de jignită când l-am văzut pornind cu ea; totuşi, nu a plăcut-o deloc – într-adevăr, nimeni nu poate s-o placă, ştii, şi a părut înnebunit de Jane când a văzut-o dansând. Aşa că a întrebat cine e şi a rugat să-i fie prezentat şi i-a cerut următoarele două dansuri. În al treilea rând, două le-a dansat cu domnişoara King; şi în al patrulea rând, două cu Mary Lucas; şi în al cincilea, două cu Jane, din nou; şi în al şaselea, două cu Lizzy; şi Boulanger-ul…

— Dacă ar fi avut niţică milă de mine, exclamă soţul enervat, n-ar fi dansat nici pe jumătate cât zici c-a dansat. Pentru numele Domnului, nu-mi mai pomeni de partenerele sale! Doamne, de ce nu şi-a scrântit glezna de la primul dans!

— Vai, dragul meu! continuă doamna Bennet, sunt încântată de el! Este atât de frumos! Şi surorile lui sunt fermecătoare! N-am văzut în viaţa mea ceva mai elegant decât rochiile lor. Cred că dantela de pe toaleta doamnei Hurst…

Aci fu din nou întreruptă. Domnul Bennet protestă împotriva oricărei descrieri a vreunei găteli, iar ea fu astfel obligată să caute un alt aspect al subiectului şi povesti, plină de amărăciune şi cu oarecare exagerare, groaznica bădărănie a domnului Darcy.

— Dar te pot asigura, adaugă ea, că Lizzy n-are prea mult de pierdut dacă nu corespunde gustului său; pentru că este un om grozav de antipatic, oribil, şi care nu merită să te osteneşti să-i placi. Atât de distant, atât de trufaş, de nesuferit! Se foia ici, se foia colo, închipuindu-şi că-i cine ştie ce! Nu destul de frumoasă pentru a dansa cu el! Tare aş mai fi vrut să fi fost dumneata acolo, dragul meu, să-i fi spus una cum ştii dumneata. Eu îl detest.