Teorii

Nici în cazarmă, nici acasă, nici nicăieri nu-i Moș Teacă așa în elementul lui ca la paradă. Acolo simte că trăiește și că e adevărat căpitan.

„Nu-i vorbă, în cazarmă îți poartă și mai mult răspect infiriorii, da nu te văd țivilii„. 

Și tot ce face Moș Teacă e făcut mai mult pentru ca să vadă țivilii, să aibă și ei „o idee de meliție”.

La urma urmei, are dreptate: nu-i puțin lucru să ai la porunca ta o sută de oameni, care, la fiecare înjurătură ce le tragi, să-ți răspundă cu „trăiți!”. Și e drept că, dacă țivilii ar vedea asta, Moș Teacă ar câștiga foarte mult în stima lor.

De aceea toată preocuparea acestui brav comandant de companie este să-și instruiască așa de bine oamenii, încât toată lumea să se uite la el ca la un fel de Alexandru Machedon. Și pentru asta trebuie muncă multă.

— Va s’' zică, leat, ce faci tu când ești la paradă?

— La paradă? Mă uit...

— La cin’ te uiți? La tat-tu?

— Ba la don gheneral.

— Da’ dacă gheneralu nu-i acolo?

— Atunci...

— Ei, atunci?

— ?!

— Atunci nu te uiți la don gheneral, răcane!... Acuma să-mi spui cum calci la pământ când ești la paradă?

— Calc scurt, trăiți, don căpitan!

— Scurt, scurt, firește că scurt, că te ia mama dracului dacă n-îi călca scurt; da, vorba-i, unde ții picioru-nainte de a călca?

— Îl țiu în cizmă, trăiți, don căpitan!

— Cizmă, cizmă, firește că-n cizmă, că te ia mama dracului dacă l-îi scoate! Vorba e: unde-l mai ții?

— ?!

— În aer, mocofane, în aer, că de-aia a lăsat statu aer!... Și cu capu ce faci?

— Cu capu... mă gândesc, trăiți...

— Und’ te gândești, mă? La tat-tu acasă? Und’ te gândești în front?

— —?

— Cu capu, răcane, îl ții paralel, adică oblig pă umăr, că dacă nu-l ții, ți-l îndrept în pumni... Și lângă cine trebuie să simți cotu?

— Unde e alinierea, trăiți, don căpitan!

— Bine. Da’ unde-i alinierea?

— —?

— Alinierea e unde e și domnu gheneral, răcane!

— Am înțeles, trăiți...

— Da’ dacă gheneralu nu-i la paradă, atunci unde e alinierea?

— Atunci... acasă la don gheneral!

***

—— Spune-mi, răcane, ce faci tu când întâlnești pă drum un supirior.

— Îl salut, trăiți, don căpitan, și trec înainte.

— Da’ dacă ai într-o mână gamela și într-alta bidonu?

— —?

— Atunci lași alea jos, dobitocule, mergi doisprezece pași cu mâna la chipiu și te întorci de-ți iei lucrurile... Da’ dacă sentâlnesc pă drum doi soldați de același grad, ce trebuie să facă?

— Cel care a văzut mai întâi salută pe cellalt.

— Da’ dacă vezi că el te-a văzut întâi și că nu te-a salutat?

— —?

— Atunci îi spui că l-ai văzut că te-a văzut și răclami la supirior.

— Am înțeles, trăiți!

— Să mai îmi spui: ce datorii ai tu?

— Eu n-am nici una, trăiți, don căpitan, da’ am auzit că don sergent are multe...

— Și ce trebuie să faci tu când ești de santinelă?

— Trebuie să păzesc.

— Pă cine păzești?

— Ghereta.

— Da’ dacă nu-i gheretă?

— —?

— Atunci păzești porcii, boule, păzești pă supiriori!

— Am înțeles, don căpitan.

— Câte parale costă o manta?

— Trăiți, don căpitan, patruzeci și cinci de franci; da’ eu am cumpărat una pă cinci lei de la don sergent-majur.

— Pentru ce te-a adus pă tine în armată?

— Ca să apăr țara.

— Da’ dacă ești ordonanță, ce aperi?

— Apăr bucatele de muște!